Rolul Sfatului Țării în
afirmarea statalității moldovenești încă urmează să fie reliefat de istoricii
moldoveni contemporani, din perspectiva consolidării actualului stat Republica
Moldova. Se știe că Sfatul Țării a fost un consiliu legislativ, care a condus,
în 1917 – 1918, noul stat Republica Democrată Moldovenească (RDM), format pe
teritoriul fostei guberniei ruse Basarabia. În 1812 Imperiul Rus a încorporat partea
estică a Principatului Moldova, transformând-o în gubernia Basarabia. În
calitate de Parlament al RDM, Sfatul Țării a activat în perioada 21 noiembrie
1917 stil vechi - 27 noiembrie 1918 stil vechi. În condițiile destrămării
Imperiului Rus, Sfatul Țării a proclamat fondarea Republicii Democratice
Moldovenești în cadrul viitoarei Federații Ruse democratice – la 2 decembrie
1917, iar la 24 ianuarie 1918 a proclamat independența RDM.
Sfatul Țării a fost emanația diferitelor
clase sociale sau organizații profesionale din provincia basarabeană. După
Revoluția din Februarie în Basarabia au fost convocate
numeroase adunări și congrese ale reprezentanților diverselor categorii ale populației: locuitorilor de la sate (6 –
7 februarie 1917), ale clerului, învățătorilor și ale soldaților (20 – 27
octombrie 1917) pentru discutarea viitorului țării, cu toate cerând autonomia
pentru fosta gubernie. De asemenea, în regiune au început să apară partide: în aprilie
1917 a fost creat Partidul Național
Moldovenesc, sub președinția lui Vasile Stroescu, printre membrii de frunte
aflându-se Paul Gore, Vladimir Herța, Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Daniel
Ciugureanu ș.a., care milita pentru autonomia Basarabiei, editând un organ de
presă – ziarul Cuvânt moldovenesc.
Pe 16 iulie 1917, comitetul
central ostășesc din Chișinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei
(după modelul sovietelor), care avea să emită o Propunere de lege pentru
autonomie națională și teritorială. Pe 4 septembrie, acest comitet publica
propriul său ziar, Soldatul român, avându-l ca director pe Iorgu Tudor.
În același timp, Adunarea
Națională Ucraineană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus
la solicitarea de către moldoveni a protecției Guvernului provizoriu rus de la
Petrograd.
În perioada 23–27 octombrie
1917, consiliul ostășesc a proclamat autonomia Basarabiei și formarea Sfatului
Țării ca organ legislativ. Au fost aleși, după unele date, 44 de deputați din
rândurile soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, 58 de deputați fiind
aleși de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale.
Din totalul de 156 deputați, 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruși,
2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec [1].
Există și alte cifre în acest context.
Prima ședință a Sfatului Țării
a avut loc la 21 noiembrie/4 decembrie 1917. Ca președinte a fost ales Ion
Inculeț. În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni
(cu 83 de ședințe plenare și două ședințe particulare). Prima sesiune a fost
pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării și s-a desfășurat în
perioada 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune a fost
convocată între 25-27 noiembrie 1918.
La 2 aprilie 1918 Ion Inculeț
și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, fiind numit ministru fără
portofoliu pentru Basarabia în Guvernul de la București. Președinte al Sfatului
Țării a fost numit omul politic originar din Basarabia Constantin Stere (2
aprilie 1918 - 25 noiembrie 1918), iar apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie
1918). La 27 noiembrie 1918 Sfatul Țării s-a autodizolvat.
Evaluând retrospectiv rolul
Sfatului Țării, cu certitudine se poate afirma că acela a fost unul de salvare
națională. Cu scurte excepții temporale, proiectul Imperiului Țarist pentru
Moldova de Est (Basarabia) a fost acela de deznaționalizare, asimilare forțară
(rusificare), desființare etnică a populației majoritare băștinașe a
provinciei. În acest sens s-a ajuns ca învățământul, ședințele instanțelor de
judecată, slujbele bisericești, activitatea organelor administrației la toate
nivelurile să fie efectuate exclusiv în limba rusă. Este știut comportamentul episcopului
Lebedev, care ardea cărțile bisericești moldovenești în focul sobei reședinței
episcopale. Pentru el, acele cărți erau inutile, întrucât toți locuitorii
Basarabiei trebuiau să devină ruși. Măsurile luate de administrația țaristă pot
fi calificate drept un genocid cultural la adresa moldovenilor din Basarabia. Programele
de colonizare a provinciei, nu numai în partea sa sudică, dar și în celelalte
sectoare, aveau și ele scopul de a dilua caracterul etnic secular al Moldovei de
Est. Sfatul Țării a demonstrat că moldovenii au rezistat presiunilor
ingineriilor sociale ale Imperiului Țarist. Mai mult, se poate afirma că prin
formarea Sfatului Țării, prin deciziile pe care le-a adoptat acest organ,
moldovenii au învins imperiul, care mai era denumit „închisoarea popoarelor”,
tocmai prin rezistența lor și prin păstrarea tradițiilor culturale ale statului
moldovenesc. Sfatul Țării a constituit triumful statalității moldovenești. Toți
membrii Sfatului Țării erau antițariști, revoluționari, dedicați sistemului democratic,
în detrimentul celui autoritar țarist.
Merită subliniat că forța
motrice a mișcării de eliberare națională din 1917 au fost militarii moldoveni, așa cum
în 1987-1991 în timpul destrămării URSS, scriitorii și alți intelectuali
moldoveni au constituit forța motrice a mișcării de eliberare națională.
Componența Sfatului Țării
arată clar că în organul legislativ au intrat reprezentanții tuturor etniilor conlocuitoare
din provincie, ai asociațiilor profesionale, ai partidelor, ceea ce a
însemnat că acolo au fost reprezentate toate grupurile de interese. Aceasta a conferit
Sfatului Țării o legitimitate incontestabilă, în pofida oricăror critici
formulate în istoriografia sovietică. În perioada interbelică a existat un
curent de gândire politică, numit corporatismul,
de sorginte italiană. În România unul dintre promotorii săi a fost Nichifor
Crainic. Conform corporatismului, o formă de reprezentare politică mai bună
decât parlamentul format în urma alegerilor generale, cu participarea partidelor
politice, era formarea unui legislativ în care să-și delege reprezentanții
toate asociațiile profesionale, toate instituțiile societale. Sfatul Țării a
fost tocmai un asemenea organ politic. Schema de repartizare a locurilor în
Sfatul Țării, stabilită la ședința Biroului de organizare din 6 noiembrie 1917,
includea 29 de instituții și organizații [2].
Au fost luate în calcul instituțiile administrative, partidele politice, societățile
culturale și profesionale ale moldovenilor și ale etniilor conlocuitoare. În
cadrul Sfatului Țării au fost formate patru fracțiuni: Blocul Moldovenesc, Fracțiunea
Țărănească, Fracțiunea Minorităților și Fracțiunea Socialistă. În contextul
utilizării în prezent a noțiunii stat
captiv, se poate admite că dacă în Legislativ ar ajunge reprezentanți ai
asociațiilor profesionale, ar fi mai dificilă coruperea politică a deputaților,
căci mai greu, de exemplu, un membru al fracțiunii fermierilor ar putea trece
într-o fracțiune ce reprezintă altă ocupație profesională.
Moștenirea lăsată de Sfatul
Țării poate fi valorificată și în perioada contemporană. O cameră – superioară (Senat)
– a parlamentului Republicii Moldova, în care asociațiile profesionale (inclusiv
cele de creație), etnice, bisericești ș.a. și-ar putea delega reprezentanții,
ar putea fi o soluție pentru criza parlamentară cu care se confruntă statul
moldovenesc contemporan, în condițiile problemelor de legitimitate legate de
preluare aputerii – prin racolarea de deputați din alte partide – de către o
formațiune care a ajuns în legislativ cu un scor electoral destul de scăzut.
Denumirea Sfatul Țării ar putea fi purtată
de o asemenea cameră (superioară), dar chiar și până la discutarea și luarea
deciziei privind înființarea unei asemenea camere merită să fie discutată
denumirea Legislativului moldovenesc în actuala sa structură. Se știe că
statele vecine și-au denumit legislativele conform tradițiilor sale: în Ucraina
– radă, în Rusia – dumă, în republicile baltice – seim-uri etc. În Republica
Moldova este utilizat cuvântul francez parlament.
Faptul că în 1991 Legislativul moldovenesc nu a preluat denumirea Sfatul Țării denotă lipsa asumării de
către deputații de atunci a continuității statalității moldovenești – din perioada
1917-1918. Nu e târziu nici acum să se revină la tradiția cu pricina.
Dacă actuala pătură politică
nu va aborda restructurarea Legislativului, în sensul creării unei camere
superioare, moștenirea Sfatului Țării din 1917-1918 ar putea fi valorificată în
cadrul Consiliului Societății Civile de pe lângă Președintele Republicii
Moldova, care ar trebui să întrunească reprezentanți ai tuturor asociațiilor
profesionale, etnice, confesionale ș.a., și nu neapărat pe cei ai ONG-urilor,
în așa fel încât să reunească toate grupurile de interese. În acest sens,
consiliul în cauză ar putea fi redenumit – Sfatul Țării, devenind o platformă
de armonizare a intereselor diverselor asociații, comunități și grupuri ce
constituie statul contemporan Republica Moldova.
Bibliografie:
1.
Sfatul
Țării, https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfatul_%C8%9A%C4%83rii
, accesat: 21.11.2017.
2.
RECONSTITUIRE. 95 de ani de la Unirea
Basarabiei cu România, http://adevarul.ro/moldova/politica/reconstituire-95-ani-unirea-basarabiei-romania-1_5151e0b500f5182b8553d000/index.html
, accesat: 21.11.2017.
Comunicare susținută la
conferința „Republica Democratică Moldovenească (1917-1918): fenomenul
parlamentarismului și multipartidismului
în evoluție istorică”, 22.11.2017, Chișinău, IRIM.
