Stăpânirea moldovenească peste Transnistria: din 1681

Astăzi postul TV rusesc „Soiuz”, creat de conaționalul nostru, înalt preasfințitul Vichentie Morari, actualmente mitropolit de Tașkent și Uzbekistan (din 2011), a prezentat un reportaj în cadrul emisiunii „Lumea ortodoxă” despre o localitate din regiunea Vinnița din Ucraina – comuna Pecera (raionul Tulcin), în apropiere de localitatea Nemirov. Ea se află pe malul râului Bugul de Sud. Realizatorii reportajului au menționat că aici și-a stabilit reședința în „temporară”, în 1680, domnitorul moldovan Gheorghe Duca, pe care turcii l-au numesc „hatman [sau gospodar] al Ucrainei” – după cum reiese din documente și predanie, al teritoriului dintre Nistru și Bug. Gheorghe Duca (d. 1685) a fost domn al Moldovei de trei ori: septembrie 1665 – mai 1666; noiembrie 1668 – 10 august 1672; noiembrie 1678 – 25 decembrie 1683, din 1681 – hatman al Ucrainei. (între noiembrie/decembrie 1674 - 29 noiembrie 1678 a mai fost și domn al Valahiei). În istoriografie se admite că prin stăpânirea – administrarea – interfluviului nistreano-bugean respectivul teritoriu a făcut, fie și doar formal, parte din Principatul Moldovei între anii 1681 – 1683, când Gh. Duca a pierdut domnia moldovenească. Nicolae Iorga scrie că dominaţia a trecut în 1683 la urmaşul lui Duca – “Dimitrie Cantacuzino, cum o dovedeşte titulatura din documente şi pecetea (...)” [Iorga Nicolae. Românii de peste Nistru. – Editura Excelsior, 1990, p.22.]. În 1740 Rusia ajunge la Bugul de Sud. După războiul ruso-turc din 1735-1739, Rusia şi Turcia încheie, la 12 septembrie 1740, tratatul intitulat “Statutul pentru stabilirea de către Rusia a graniţei Rusiei şi Turciei, a graniţei Moldovei pe Bug” (subl. A.L.) [Negre Valentin, Basarabia. Pagini din istoria răşluirii (răpirii). – Slobozia, 2009, p. 10; de asemenea: Dabija Nicolae, Moldova de peste Nistru – vechi pămînt strămoşesc. – Chişinău, Hyperion, 1990, p. 16.]. Se recunoştea astfel existenţa unei Moldove dintre Nistru şi Bug. De abea în 1792-1793, în timpul conducerii Ecaterinei a II-a, Rusia ajunge la Nistru prin anexarea interfluviului nistreano-bugean şi Principatul Moldovei devine o zonă a intereselor de expansiune a ţarilor. Este foarte probabil că  în 1792 Rusia a preluat Transnistria de sub administrarea moldovenească.  

La Pecera s-a păstrat o biserică cu clopotniță, pe care le-a construit domnitorul moldovan. Localnicii păstrează memoria domnitorului Gheorghe Duca. De menționat că tot la Pecera, în secolele 17-19 s-a aflat reședința familiei voievodale polone Potoțki, probabil, ca urmare a tradiției stabilite de domnitorul Gheorghe Duca de centru administrativ al Pecerei.

În actualul stat moldovenesc se știu puține despre momentul stăpânirii domnitorului moldovan peste pământul pe care îl numim astăzi al Transnistriei. Administrația de la Tiraspol a instalat acolo panouri stradale pe care stă inscripționat anul 1792 – când armata imperială rusă a cucerit teritoriul dintre Nistru și Bugul de Sud, pe timpul domniei Împărătesei Ecaterina a II. Ar fi bine ca în localitățile transnistrene aflate sub jurisdicția Republicii Moldova, mai ales la Coșnița, să fie instalate panouri reprezentând anul 1681 – când “paza” teritoriului respectiv a fost încredințată, în vara anului 1681, domnului Moldovei Gheorghe Duca, care a început să administreze noua regiune prin intermediul lui Ene Drăghinici. Începînd cu acest timp, Gheorghe Duca se intitulează „domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei” [Eremia, Ion. Hătmănia domnilor Moldovei la est de Nistru (1681-1703), în “Revista de Istorie a Moldovei”, 1994. Nr. 1, p. 20-29.]. Panourile cu această dată vor arăta de când teritoriul transnistrean a fost parte a Moldovei, va reaminti despre apartenenta moldovenească a Transnistriei, cu peste un secol mai veche decât stăpânirea rusească. De la guvernarea de la Chișinău nu ne putem aștepta la acțiuni utile societății, dar președintele Igor Dodon ar putea susține această propunere.    

Centenarul proclamării Republicii Democratice Moldovenești: o sărbătoare care consolidează

Se apropie ziua de 2 decembrie, în care societatea moldovenească (cu excepția guvernării, dar se mai speră că vor participa și cei din ea) va sărbători centenarul proclamării Republicii Democratice Moldovenești. Comparate cu momentul sfârșitului URSS, evenimentele de la sfârșitul Imperiului Rus se prezintă, simetric, cam așa: 23 iunie 1990 (proclamarea Suveranității) = 2 decembrie 1917 (proclamarea RDM în cadrul viitorului stat federal și democratic); 27 august 1991 (proclamarea independenței) = 24 ianuarie 1918.

Despre importanța evenimentelor din 1917-1918 ne vorbește abordarea popoarelor din republicile baltice, care sărbătoresc ziua independenței proclamate în acei ani: „Letonii sărbătoresc Ziua Independenței pe 18 noiembrie, aniversând independența fată de Uniunea Sovietică (corect: Rusia Sovietică; denumirea Uniunea Sovietică a fost adoptată în 1922 - notă A.L.) din 1918. În 4 mai 1990, după căderea imperiului sovietic, Letonia și-a declarat din nou independența, obținută de facto pe 21 august 1991. Și lituanienii aniversează tot declararea independenței fată de Uniunea Sovietică (corect: Rusia Sovietică, notă A.L.), din 1918, ca zi a independenței, pe 16 februarie. Pe 11 martie 1990, Lituania și-a recâștigat independența, tot fată de Uniunea Sovietică. La fel ca și celelalte două state baltice, Ziua Independenței pentru estonieni marchează data de 24 februarie 1918, când Estonia și-a declarat independența fată de Uniunea Sovietică (corect: Rusia Sovietică, notă A.L.). Pe 20 august 1991, Estonia și-a recăpătat independența fată de aceeași Uniune Sovietică” (vezi Jurnalul Național). Acea primă perioadă de independență a fost extrem de scurtă durată, deoarece trupele germane au intrat în Tallinn în zilele următoare. Cu toate acestea, importanța acelor evenimente a fost valorificată plenar la sf. anilor 80 – începutul anilor 90 de către națiunea estoniană: „Declarația Suveranității Estoniei a fost emisă la 16 noiembrie 1988, iar independența a fost declarată oficial la 20 august 1991, reconstituind statul dinainte de 1940, în contextul tentativei de lovitură de stat militară de la Moscova”. Practic, cele trei națiuni baltice și-au reconstituit în 1991 statele lor. În Lituania, Letonia și Estonia actele din 1918 sunt considerate ca fiind superioare celor din 1991.

În Republica Moldova acest lucru nu s-a putut deoarece în 1918 nici un stat nu a recunoscut independența Republicii Populare [Democratice] Moldovenești. Cu toate acestea, evenimentele din 1917-1918 au dat dovada păstrării și renașterii tradiției statale moldovenești, a sentimentului unității etno-culturale, moștenit din perioada medievală. Iată de ce statul independent Republica Moldova, proclamat la 27 august 1991, este moștenitorul statului Republica Democratică Moldovenească proclamat la 2 decembrie 1917, respectiv la 24 ianuarie 1918. Să nu sărbătorim centenarul acelor evenimente ar însemna să dăm dovadă de impietate față de înaintașii noștri. Ar însemna că povestea lui Cinghiz Aitmatov despre mancurți nu este o legendă, ci a fost o previziune care s-a împlinit în actuala Republică Moldova. 

Semnificații ale promulgării de către Poroșenko a legii privind ucrainizarea școlilor minorităților naționale

         Prin promulgarea luni, 25 septembrie, a legii privind utilizarea limbii ucrainene în școlile în care s-a predat până acum în limbile minorităților naționale, de către președintele Petro Poroșenko, statul ucrainean, în persoana puterii de la Kiev:

1.      A validat anexarea de către Rusia a Crimeii: a) minoritatea rusă s-a încredințat o dată în plus că alegerea pe care a făcut-o la referendum a fost una corectă; b) minoritatea tătarilor crimeeni  a obținut un argument solid în a-și schimba atitudinea față de puterea de la Kiev și față de actul comis în 2014 de către puterea de la Moscova;

2.      A oferit o justificare solidă comunității din regiunile Lugansk și Donețk de a continua lupta împotriva regimului de la Kiev, care se arată intolerant față de minorități (în cele două regiuni populația covârșitor majoritară este cea rusofonă).

3.      A dat un semnal clar că se află în proces de edificare a unui stat etnocratic ucrainean, ceea ce înseamnă că, comunitățile etnice autohtone moldo-română, maghiară, poloneză ș.a.., care de secole conviețuiesc pe teritoriile lor istorice, încorporate în mod abuziv de statul sovietic în Ucraina, fie vor fi asimilate, fie vor trebui să solicite intervenția comunității internaționale în vederea prezervării drepturilor garantate de legislația Consiliului Europei – a limbii și culturii naționale proprii.

4.      A împins România, Ungaria și Polonia către o alianță cu Rusia în vederea conjugării eforturilor privind apărarea drepturilor comunităților minorităților naționale din Ucraina.

Dar mai presus de orice, acțiunea șefului de stat de la Kiev, care a validat actul Legislativului ucrainean, a denotat o problemă nerezolvată în momentul destrămării URSS, care, iată, are repercusiuni până în prezent asupra securității regionale. Se știe că frontierele între fostele republici unionale au fost stabilite de regimul sovietic de la Moscova în mod arbitrar, fără să se țină cont de componența etnică a populației de diferitele regiuni. De exemplu, prin decizia Prezidiului Sovietului Suprem de la Moscova, din 4 noiembrie 1940, fără să le fi întrebat părerea, autoritățile staliniste de la Moscova au încorporat în republica ucraineană raioane cu populație prevalent moldo-română: Storojoneț, Adâncata, Herța, Noua Suliță, Reni și localități din alte raioane din sudul Basarabiei. În același timp, în cadrul republicii moldovenești au fost încadrate raioane cu populație prevalent ucraineană: Camenca, Râbnița, localități ucrainene în celelalte raioane transnistrene ale RSSM. Părea logic ca în 1991, la destrămarea URSS, republicile sovietice care și-au dobândit independența să procedeze la corectarea frontierelor – la corectarea crimelor comise intenționat sau fără intenție de către regimul totalitar sovietic. De altfel, așa au procedat alte două republici, cu o cultură politică mai avansată: Cehia și Slovacia. Ele s-au despărțit în 1993, iar în 1994 au efectuat un schimb de localități de la graniță – localitățile slovace din Cehia au trecut la Slovacia, iar localitățile cehe din Slovacia au trecut la Cehia. Autorităților Republicii Moldova și ale Ucrainei nu le-ajuns înțelepciunea politică să procedeze în acest fel.

Eu cred că nu e timpul pierdut nici acum, oricum problema frontierelor din spațiul post-sovietic va mai fi discutată de actorii geopolitici importanți. Dar Rusia va avea sorți de izbândă în a i se recunoaște la nivel internațional încorporarea Crimeii numai dacă va generaliza problema, dacă va condamna regimul sovietic pentru toate crimele, inclusiv pentru trasarea arbitrară a granițelor dintre republicile sovietice, devenite independente în 1991.            

Despre angajarea UE în RM sau de ce sistemul hoțesc este infailibil

Recent am participat peste hotare la o conferință consacrată rolului UE în statele „fragile„ – afectate de conflicte – din vecinătate (‘The EU and International Conflicts: Current and Future Developments to Improve European Crisis Management and Conflict Prevention in Fragile and Conflict-Affected Countries’). Mai mulți participanți s-au întrebat cum poate fi redresată situația din Republica Moldova.

Le-am spus că dacă UE ar solicita, în schimbul asistenței financiare – fără de care RM nu poate supraviețui ca stat – să preia Centrul Național Anticorupție și să creeze o Curte Anticorupție (nu-i vorbă, aceasta ar trebui să examineze și dosarele privind delapidările din banii publici, nu numai mituirile), deci dacă ramura judecătorească ar reveni la normal, lucrurile s-ar schimba spre bine rapid. Este vorba, practic, despre necesitatea predării, pentru un timp, a unei părți din suveranitatea RM Uniunii Europene. Un participant din Țara Bascilor (actualmente, deocamdată în Spania) m-a întrebat dacă poporul moldovean ad vrea să cedeze o parte din suveranitatea sa. I-am explicat că poporul niciodată nu a exercitat suveranitatea – controlul – asupra puterii judecătorești. Dintotdeauna ea s-a aflat fie la cheremul organelor de partid sovietice, fie – în perioada „independenței” – sub controlul autorităților (din inerție sistemul s-a perpetuat, iar de o oarecare tranziție de la sistemul totalitar spre cel democratic nici vorbă, timp de 26 de ani; e prea greu pentru cei care ajung la putere – preiau sistemul, să renunțe la controlul pe care acesta li-l oferă). Deci, preluarea unei părticele din ramura judecătorească (Centrul Anticorupție și o Curte Anticorupție) de către UE ar însemna predarea acesteia poporului Republicii Moldova – pentru prima dată în istorie.

Un participant din Germania, care a mărturisit că a vizitat în mai multe rânduri Bruxelles-ul și care cunoaște abordările autorităților comunitare, a opinat că UE nu poate prelua structuri dintr-un alt stat, nu își poate asuma o asemenea responsabilitate.

Evident că nici cei din sistemul de stat de la Chișinău niciodată nu ar accepta un asemenea transfer de suveranitate către UE (asta ar conduce la investigarea tuturor isprăvilor lor), chiar dacă electoratul s-ar pronunța în cadrul unui referendum „pentru”.

Iată de ce cei mai norocoși oameni de pe planeta Pământ sunt guvernanții de la Chișinău. Deocamdată…

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obținerea acordului autorului (titularului blog-ului).          

Comunitatea moldo-română din regiunea Cernăuți: despre sovietism și responsabilitate

Un prieten din România s-a arătat surprins să vadă afișat portretul președintelui P. Popoșenko într-o școală cu predarea în limba română din regiunea Cernăuți. I-am explicat că este o practică moștenită din perioada sovietică. Atunci în școli erau afișate fotografii (portrete) ale conducătorilor politici – de partid – ai statului. Aceeași practică am observat-o și în Transnistria, de exemplu în școala moldovenească din orașul Dubăsari, unde la intrarea în școală era afișată fotografia „președintelui RMN” de atunci. Probabil, a fost și este expresia supunerii față de stăpânire (vorba veche: capul plecat). Cum se face că în Ucraina, unde se desfășoară un proces de desovietizare și decomunizare, mai poate fi întâlnită această reminiscență? Probabil, este un semn al faptului că sovietismul a pătruns atât de adânc în conștiința celor din Ucraina, încât cu una cu două nu îl poți scoate din minte și arunca la gunoi, oricât ai declara-o.

În Cernăuți am vorbit cu un tânăr din satul Ostrița, raionul Herța. Mi-a spus că în câteva generații limba română (pe care el o numește moldovenească) nu va mai fi vorbită. L-am întrebat ce se poate face pentru prezervarea limbii. „Totul depinde de noi – mi-a răspuns. Dacă o vom vorbi, limba va supraviețui”. Există o tendință a unor bucovineni să dea vina pe autoritățile de la București pentru deznaționalizarea moldo-românilor autohtoni din regiunea Cernăuți. Și totuși, cuvintele lui Eugen (așa îl cheamă pe tânărul din Ostrița, cu care am dialogat) sunt o sentință la adresa celor care se lasă deznaționalizați: cu toate acțiunile autorităților de la Kiev, inclusiv cu legea privind desființarea învățământului în limbile minorităților (cu excepția claselor primare), nimeni nu îi poate forța să renunțe la limba lor maternă și la cultura din străbuni. Nimeni nu îi poate face să le fie rușine de ceea ce sunt, să renunțe la identitatea lor și să adopte o altă identitate. Este o chestiune de ordin interior, este o responsabilitate în fața strămoșilor și în fața lui Dumnezeu, pentru care vor da răspuns. Iar România și Republica Moldova trebuie să-i susțină plenar.      

The EU Role in Conflict Prevention & Conflict Resolution in Fragile – Conflict-Affected Countries: the Moldovan Case

The European Union as a collective of its member states is concerned with conflicts from its neighborhood, because the security from this area is a condition of its own security and wealth (prosperity). The EU is vitally interested in having as neighbors a community of values, such as democracy, human rights, rule of law etc., which is a guaranty for stable development and for modernization of any country.

Among the EU neighbors are fragile and conflict-affected countries. There is direct link between notions of fragile and conflict-affected. It looks like it is an axiom that every conflict-affected state first was fragile. Fragility means the existence is a multitude of internal vulnerabilities that increase risks and threats from abroad. One of such states is the Republic of Moldova, which, since 1992, faces a frozen conflict in the Eastern part of its territory. Unfortunately, Chisinau authorities have difficulties in addressing effectively the conflict; they do not have a vision and, respectively, a policy, a strategy, a tactics and an action plan for conflict resolution. More than that, business with economic agents from uncontrolled territory brings incomes to legal authorities. Probably, that is why there is a lack of political will at the governmental level to solve the conflict. An important aspect of the fragility of the Moldovan state is the weak state identity, what conditions the lack of societal security. Among Eastern European countries, Moldova is placed between Belarus, integrated into the geopolitical space controlled by Russia, and Ukraine, determined to integrate into the Euro-Atlantic area. In the Republic of Moldova there is a president – an exponent of about half of the electorate, who speaks for deep relations with the Russian Federation and there are pro-European integration forces, currently represented by two extra-parliamentary parties.

The specificity of the Moldovan case concerns some elements that may seem odd: the presence of Moldovan duty free shops at the Moldova – Ukrainian border, on Transnistrian segment, the hosting in Chisinau and providing protection to the former president of the unrecognized Transnistrian republic by the Chisinau authorities and other. Based on these, some analysts say that in fact there is no a Transnistrian conflict, there are very good relations between the elites from Chisinau and Tiraspol, to whom the current status quo is appropriate because it brings them income. In the same time, there are very good relations between populations from the two banks of the Dniester River. Regular shots can not be imagined between soldiers from both sides, as in Karabakh. The “Sheriff”'s football team in Tiraspol is a multiple champion of the Republic of Moldova, and is not the only Transnistrian team that participates in the championship.

The European Union has clear interests in stabilizing its Eastern neighborhood. However, since now, its action beyond its boundaries has been limited. The experience from the Eastern Partnership Program showed that the financial assistance – for governments of neighboring countries, which declared themselves „pro-European integration”, but in fact are suspected of corruption and embezzlement by domestic societies and by international actors – is not quite effective in helping the societies from those countries. EU must find other, more effective, ways to contribute to the stabilization and modernization of those countries. Understanding very well that the conflicts outside the Union, at the EU borders, are dangerous and are potential outbreaks for the EU destabilization, Brussels must participate in conflict management and in conflict resolution – in finding solutions for the conflicts and solutions in order to help neighboring countries to become “normal” – i.e. not fragile (it is about to change the state status).    

Undoubtedly, EU must have an efficient approach to conflicts and crises in fragile – conflict-affected countries, to contribute to their development, by designing and applying a common strategic vision of conflict prevention (before crisis emerged or violence erupts). From the perspective of societies from the Eastern European countries, which want to become parts of the European family, EU is the only supporter, which can help by imposing conditions on authorities from their own countries.

Still, the European Neighborhood Policy and the European Security Strategy must take into account the specificity of fragile states, which, in many cases are captured (the state institutions are captured by some oligarchic groups). Often, to help from outside a captured state means to help the oligarchic regime from that state.

An efficient engagement of the EU in a fragile – conflict-affected country, in exchange for financial assistance, without which it can not survive, would be the takeover of the Anti-Corruption Center by EU representatives and the creation of an Anti-Corruption Court in which EU exponents would examine the files submitted by the Anti-Corruption Center. Such an EU commitment would substantially improve the moral environment in the assisted state (for example – in Moldova).

The EU is an important actor, which plays and will play a special role in regional and in global context in conflict management, conflict resolution, but first – in conflict prevention. That is why it is important for Brussels to develop relations with real pro-European political forces and experts from civil societies of neighboring countries, in order to help those countries (nations), not dubious (corrupted) political regimes. 

Under the new conditions, the EU, together with Ukraine, could exert pressure on the authorities in Chisinau, in order to make them to manifest political will and to settle the Transnistrian conflict. 

Fiori

Însuflețit de Dumnezeu

Tot ce fac – e pentru tine.

Ești pacea sufletului meu,

Ești sensul zilei care vine.

Ai pătruns în viața mea,

Ca mireasma unei flori.

Ești apă pură de cișmea,

Ești dragostea ce dă fiori. 

Minoritatea românească din nordul Bucovinei: a fi sau a nu fi

Doamna Alexandrina Cernov este redactorul șef al revistei „Glasul Bucovinei”, membru de onoare al Academiei Române, membru fondator și director executiv al editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, născută în orașul Hotin – nordul Basarabiei. Domnia sa este unul dintre intelectualii de marcă ai comunității românești din regiunea Cernăuți. Am purtat cu domnia sa, la Cernăuți, un dialog care m-a impresionat profund, datorită problemelor cu care se confruntă conaționalii noștri din Bucovina înstrăinată. Doamna A. Cernov mi-a spus, că deși diplomații români se arată optimiști vis a vis de situația minorității românești din reg. Cernăuți, relațiile dintre comunitatea românească și autoritățile ucrainene demult nu sunt bune, chiar de la proclamarea independenței. Faptul că autoritățile Ucrainei au îndrăznit să adopte, pe 5 septembrie, o lege privind desființarea învățământului în limbile minorităților (cu excepția claselor primare), este și vina diplomației române. Autoritățile de la București au dat crezare omologilor ucraineni, care le-au spus povești despre politica statului ucrainean față de minorități.

Un exemplu al atitudinii autorităților ucrainene față de necesitățile minorităților naționale este și cazul editurii „Alexandru cel Bun”, care până în prezent nu are un sediu. Autoritățile i-au oferit, nu-i vorbă, un sediu, dar a fost vorba de un spațiu dat în chirie, cu condiția să repare acoperișul și trotuarul – spațiul din fața clădirii respective. Editura nu are acești bani de aceea nu a putut accepta „oferta”.

Revenind la legea privind desființarea învățământului în limbile minorităților, doamna Cernov mi-a spus, că intelectualitatea bucovineană a făcut tot ceea ce a depins de ea – a scris președintelui Poroșenko, președintelui Iohannis, premierului Tudose, a informat presa ucraineană și română. Acum toți așteaptă răspunsul lui Poroșenko, care ar putea să refuze promulgarea legii adoptate de Rada de a Kiev.

Doamna Cernov consideră, în noul context politic din Ucraina, comunitatea românească se va consolida, se va uni în apărarea învățământului în limba română. Dar lucrurile nu sunt simple. Unii directori de școli se tem pentru scaunul lor (ar putea fi concediați fără menajamente de autorități). Unii profesori mai activi în apărarea valorilor naționale sunt amenințați, unii au și fost dați afară din posturile pe care le-au ocupat.

Am întrebat-o pe doamna Cernov cum ar putea fi îmbunătățită situația comunității românești din nordul Bucovinei. Mi-a răspuns: o personalitate poate să-i unească pe membrii comunității. (Nu e noutate că românii din Cernăuți sunt dezbinați – împărțiți în bisericuțe: mai multe ONG-uri, notă, A.L.). Trebuie mers prin sate, de chemat conaționalii la apărarea valorilor naționale. În opinia doamnei Cernov, cultura este ideea unificatoare, ceea ce îi poate uni pe toți românii din nordul Bucovinei.    

Articol scris pentru site-ul corbii albi.ro: http://corbiialbi.ro/index.php/contact/1215-aurelian-lavric-alexandrina-cernov-537-i-minoritatea-romaneasca-din-nordul-bucovinei/

Despre dragostea părintească

Părinții sunt guri de izvoare, prin care se revarsă dragostea lui Dumnezeu pe pământ. 

Atâta timp cât vor exista părinți – dragostea lui Dumnezeu se va revărsa peste familii, peste popoare. 

Fără dragoste dumnezeiască nu există familii, popoare. 

O familie este o comunitate a purtătorilor dragostei lui Dumnezeu. 

Un popor este o comunitate a purtătorilor dragostei dumnezeiești. 

O familie, un popor – sunt o comunitate a celor care au comuniunea dragostei lui Dumnezeu. 

Note de călătorie: cele cinci influențe asupra Cernăuților

Cernăuțiul este un oraș mirific, pe care vizitându-l, nu poți să nu-l îndrăgești. Este o concentrare de locuri de însemnătate istorică specială pentru Moldova și România. Aici este locul unde a studiat și în mare măsură s-a format Mihai Eminescu – titanul culturii noastre.

Există cinci perioade istorice, care pot fi regăsite, observate în Cernăuți.

1. Prima este cea moldovenească: 1359-1774 = 415 ani. Ea nu poate fi regăsită în arhitectura orașului, dar elementele sale sunt prezente și vizibile. În Piața Centrală, vis a vis de clădirea Consiliului municipal, pe un perete imens este reprodusă gramota domnitorului Alexandru cel Bun, în care este menționat pentru prima dată târgul Cernăuților. Dar cel mai bine se vede influența perioadei moldovenești în vorbirea conaționalilor noștri (indiferent că se identifică moldoveni sau români – graiul este cam același), care comunică moldovenește (în ceea ce în România se numește graiul moldovenesc al limbii române, iar în Republica Moldova – limbă moldovenească). Și încă un grai care cu greu poate fi regăsit în celelalte părți ale spațiului istoric moldovenesc. În Cernăuți mai poți auzi forma utilizată de cronicarul Grigore Ureche – „să hie” – mai ales din partea celor care sunt originari din Ținutul Herța. Alte cuvinte, de exemplu „popșoi”, pe care colegii din Transilvania nu le-au înțeles din prima (le-am „tradus”: porumb, păpușoi) se folosesc în mod curent și acum peste tot în spațiul moldovenesc. Atâta timp cât vor fi vorbitori ai graiului moldovenesc în Cernăuți, influența perioadei moldovenești va rămâne prezentă.

2. Perioada austriacă (1774-1918) se vede cel mai bine în arhitectura din zona centrală a urbei. Cel care a vizitat Viena vede în Cernăuți un centru austriac imperial miniatural. Arhitectura austriacă este fascinantă. Atât frontispiciile clădirilor care dau în stradă, cât și curțile interioare de o ermeticitate misterioasă. Cernăuțiul – în zona sa istorică – centrală – este un oraș austriac și slavă Domnului că autoritățile și comunitatea au păstrat acest patrimoniu.

3. Perioadă românească (1918-1940, 1941-1944) este exprimată și ea în clădiri remarcabile. România este prezentă în Cernăuți printr-un consulat, diplomații căruia sprijină comunitatea minoritară românească din regiune. Păcat că actualele autorități ale Republicii Moldova nu manifestă interes pentru conaționalii din regiunea Cernăuți (un consulat moldovenesc acolo este o necesitate imperioasă).

4. Perioada sovietică (1940-1941, 1944-1991) este vizibilă în Cernăuți cu tot procesul de desovietizare lansat de autoritățile centrale de la Kiev. În Cernăuți str. Krasnoarmeiskaia (a Armatei Roșii) a fost redenumită în Eroii Maidanului, dar a rămas monumentul Armatei Roșii („care în perioada 1941-1944 a desfășurat un război victorios”). În Cernăuți poți găsi o stradă „Roman Șuhevici” (în cadrul grupului lui Stepan Bandera, facțiunea radicală a OUN – Organizația Naționaliștilor Ucraineni – dar oarecum separat de liderii politici principali, a existat o facțiune de tineri galițieni mai puțin preocupată de ideologie, ci de îndeplinirea unor obiective militare imediate. Cel mai important membru al acestei facțiuni a fost Roman Șuhevici. Importanța acestei facțiuni avea să crească de-a lungul timpului, în perioada luptei de rezistență dusă de OUN pe timpul războiului), dar și strada 28 iunie 1940 – consacrată ispravei Armate Roșii, care la comanda lui Stalin, în urma înțelegerii acestuia cu Hitler, a anexat nordul Bucovinei, ținutul Herța și Basarabia. Această schizofrenie este ușor explicabilă: dacă autoritățile ucrainene vor condamna cu adevărat și până la capăt sovietismul, nu cumva ar trebui să restituie ceea ce sovieticii au acaparat cu forța și le-au oferit?

5. Perioada ucraineană (1991-prezent) se caracterizează prin drumuri dezastruoase, multe clădiri care necesită consolidare și încercări febrile de afirmare a ucrainescului în localitate. Să sperăm că până la urmă, aceasta nu se va face prin închiderea singurei școli cu predare în limba română, căci un asemenea pas deloc nu corespunde spiritului de toleranță care a existat de secole în Bucovina. 

   Articol scris pentru site-ul corbii albi.ro: http://corbiialbi.ro/index.php/contact/1212-aurelian-lavric-note-de-calatorie-cele-cinci-influen-539-e-asupra-cernau-539-ilor/                 

Dimensiunea iubirii

Printre hățișurile ăstei lumi

există o intrare

într-o altă dimensiune –

una tainică:

dimensiunea iubirii.

Pentru ca să intri în ea

trebuie să te lepezi

de tot ce e inutil,

să te curățești

de tot ce e murdar,

să transformi întunericul

din tine

în lumină.

Și atunci intrarea

în dimensiunea iubirii

ți se poate deschide... 

Consolidarea statului moldovenesc: o misiune care merită tot efortul

Ieri a avut loc prima ședință a „Comisiei pentru consolidarea statalității (mai corect ar fi: statului) și reintegrarea țării (mai corect ar fi: reintegrarea zonei nistrene în cadrul Republicii Moldova sau reîntregirea țării)”. Această comisie este una dintre cele 15 ale Consiliului Societății Civile pe lângă președintele RM.  

Există mai multe viziuni cu privire la activitatea Consiliului și, implicit, a comisiei în cauză. La o primă vedere, se poate admite că ea, comisia cu pricina, ar trebui să acționeze pe câteva paliere:

1. Consolidarea societății în teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău, asigurarea coeziunii societății din teritoriul de facto al RM:

a) în cadrul etniei majoritare a RM;

b) în cadrul națiunii politice multietnice a RM (activitatea în această direcție s-ar suprapune peste cea a Comisiei pentru relații interetnice).  

În acest sens poate fi elaborată o Strategie a securității societale, așa cum există în alte state cu mai multe minorități etnice (de exemplu, în Rusia).

2. Elaborarea de măsuri privind apropierea dintre populația din teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău și cea din zona nistreană (autoproclamata și nerecunoscuta RMN). Și aici activitățile pot viza:

a) intensificarea relațiilor cu comunitatea moldavă din zona nistreană (Transnistria și municipiul Tighina);

b) întețirea relațiilor cu toate celelalte comunități etnice (sau lingvistice – mai ales cu comunitatea rusofonă), în vederea creării condițiilor (asigurarea încrederii reciproce) pentru adoptarea unei formule politiceprin care conflictul așa-numit transnistrean să fue soluționat definitiv.

3. Sprijinirea comunităților moldovenilor din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate de regimul sovietic: regiunea Cernăuți (mai ales, raionul Noua Suliță), sudul Basarabiei și partea estică a RASS Moldovenești – actualmente în cadrul regiunii Odesa.

 Pentru elaborarea unor strategii eficiente, care ar putea fi puse în aplicare cu concursul șefului statului, ar fi necesară o reformare a unor instituții, care ar trebui să intre în subordinea directă a președintelui:

Biroul pentru Reintegrare;

Biroul Relații Interetnice.

Ar trebui să fie create:

1. un Departament al Moldovenilor din Teritoriile Istorice Înstrăinate,

2. un Institut Moldovenesc de Cercetări Strategice – în subordinea Președintelui (așa cum există în Ucraina, în Rusia și în alte state). 

Misiunea încredințată membrilor comisiei este una onorabilă și dificilă. Dar ținând cont de dragostea și devotamentul pentru țară al membrilor ei, ea poate fi îndeplinită cu succes.  

Sens

Mai întâi, din răsputeri,

am căutat un sens.

Iar apoi, sensul

mi-a binecuvântat

clipele vieții

cu liniște și bucurii.

De ce Plahotniuc atacă Rusia: pornind de la o opinie a lui R. Usatâi

O agenție de presă a difuzat declarația lui R. Usatîi într-o emisiune a postului moscovit  ТВЦ. În opinia acestuia „Plahotniuc atacă Rusia pentru a-și obține un „alibi” în ochii SUA și UE în cazul urmăririi penale”.

Este o opinie ce trebuie luată în considerare. Și totuși, cauza pare să fie una mai profundă. Să nu uităm că în Rusia s-a înrădăcinat un regim al oamenilor din structurile FSB-ului. V. Putin este vârful de lance al sistemului format de силовики. Ei i-au învins și supus pe cei numiți oligarhi – persoane care s-au îmbogățit din afaceri dubioase, și care, la un moment dat, prin anumiți exponenți, au emis pretenții privind preluarea puterii politice. Ultimul care a suportat consecințele a fost Mihail Hodorkovski.

În Republica Moldova procesul a fost invers. Oligarhii au ajuns la putere, de fapt, neîntâmpinând nicio rezistență din partea la силовики, căci cei mai buni dintre ei au părăsit Republica Moldova încă la începuturile perioadei numită a independenței.

Iată de ce nu se poate exclude ipoteza că regimul de la Moscova are o ură viscerală față de orice regim oligarhic, mai ales din spațiul post sovietic, pe care Kremlinul îl consideră вотчина sa („patrimoniul” său). Se pare că sentimentele sunt reciproce (și din partea lui Plahotniuc).    

Iubire înmiresmată

Doamne,

îți mulțumesc pentru că

mai întâi –

prin părinții mei –

ai sădit iubirea în inima mea,

ca apoi ea să înflorească,

iar mireasma sa să se răspândească

peste familia mea,

neamul meu,

țara mea,

oamenii de aceeași credință cu mine.