duminică, 8 mai 2016

De ce R. Moldova este un stat sărac (partea a III-a): câteva concluzii

         În două articole anterioare am arătat că din cauza degradării morale și a degradării intelectuale moldovenii „au livrat” lumii un stat sărac, foarte nepotrivit continentului european și absolut incompatibil cu UE (se poate constata și degradarea fizică: cu greu ne putem imagina că oastea de azi a Moldovei ar putea opune rezistență unor armate străine care ne-ar invada țara). Cele două defecte principale determină înclinația de nestăvilit spre hoție și prostie. De fapt, acestea sunt cele două fețe ale unei și aceleiași medalii: un hoț (indiferent că este la guvernare sau unul de buzunare în transportul în comun) este un prost (DEX: „(Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte!”). Dacă îți furi frații (conaționalii), dacă îți furi țara – ești un prost (ca cel care își taie craca de sub picioare). Specimenul de astăzi din Republica Moldova poate fi denumit hoț-prost: el este cel care își alege semenii la guvernare – aceștia fac legea în țară.
         După ce am publicat primul articol pe această temă, o cititoare, într-un comentariu pe Facebook, mi-a scris: „Cred că întrebarea nu mai e de ce sau cum am ajuns unde am ajuns? Ci cum ieşim din "starea" în care am ajuns noi, cetăţenii și statul în ansamblu ... Or, răspunsuri gen să tindem spre valorile democratice, stat de drept, spre vest (sau est, pentru unii), să promovăm reforme s.a. nu mai sunt valabile, toate astea reabilitează bolnavul, dar nu îl scot din moarte clinică. Poate ar fi cazul să gândim cu toţii remedii, nu cauze...”. I-am promis că voi răspunde, că voi arăta soluția și o fac în acest articol.
O problemă nu poate fi rezolvată fără conștientizarea cauzelor apariției sale. De fapt, eliminarea cauzelor înseamnă rezolvarea problemei. Statul Republica Moldova va scăpa de sărăcie atunci când majoritatea cetățenilor săi, atât cei de la guvernare, cât și votanții lor, nu vor mai fi hoți-proști. Dar comentariul cititoarei mele pare să fi provenit dintr-o mentalitate care acceptă magicul în viața cotidiană. Cititoarea mea a părut să afirme: OK, hoți-proști, dar cum facem cu aceștia un stat normal, cum scăpăm, cu aceștia, de sărăcie?

            Ei bine, din punctul meu de vedere, cititoarea mea, care dorește sincer normalizarea situației din țară, va trebui întristată: nu este posibilă redresarea situației cu hoții-proști (majoritatea alegătorilor și guvernanți aleși de ei, între ei) făcând legea în țară. Atâta timp cât aceștia sunt cei care se impun, statul va sărăci. Deci, soluția ține de mentalitatea poporului statului moldovenesc: printr-o renaștere spirituală și intelectuală este posibilă renașterea țării. Cum poate avea loc această dublă renaștere? Întrucât este ceva ce ține de mentalitate, ea trebuie să aibă loc în mintea fiecărui cetățean, prin conștientizare, înțelegere și prin asumare. Până acum în Republica Moldova nu există vreun partid care să acționeze în această paradigmă. Dar ar fi bine ca oameni care împărtășesc o asemenea viziune să se unească și să aibă un cuvânt de spus într-o țară năpădită de hoție și prostie. Să sperăm că sunt vindecabile. 

Postări populare