sâmbătă, 3 octombrie 2015

Eradicarea corupției prin jurământ: argumente pro și contra

După cum se știe, principala tară a societății moldovenești contemporane este corupția (conform DEX-ului: „abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie”). Acestei metehne i se datorează starea jalnică în are a ajuns statul moldovenesc contemporan, care poate fi asemuit cu un organism viu cuprins de cancer, deci care este secătuit din interior. Un asemenea stat reprezintă o amenințare pentru securitatea regională și mondială, de aceea el nu poate fi tolerat – într-o stare de continuă degradare – la nesfârșit.  
Atât partenerii de dezvoltare din Occident, cât și unele categorii ale socității moldovenești caută cu disperare modalități de a schimba starea de lucruri: misiunea statului să nu mai fie îmbogățirea personală a potentaților (pe seama societății, care este jefuită prin delapidări, estorcări de la agenți economici, instituirea unor tarife umflate ș.a.), ci binele comun – adică dezvoltarea țării, respectiv realizarea unei prosperități pentru întreaga societate.
Printre modalitățile de luptă cu ticăloșiții deveniți corupți (căci nimeni nu se naște corupt, ci devine astfel în funcție de educația primită, în funcție de modelele la care se orientează și pe care le imită, și în funcție de gradul de permisivitate a legislației) poate fi utilizată mai judicios practica existență a jurămintelor depuse de funcționarii publici. Asemenea jurăminte depun începând de la șeful statului, miniștri și terminând cu funcționari de rang inferior. Textul jurămintelor, din câte se știe, este unul searbăd, neutru, pe care cel care în rostește îl uită imediat ce a terminat să-l citească (de pe foaia din față).
În contextul responsabilizării oamenilor de stat din Republica Moldova propun utilizarea acestui jurământ: Jur să nu delapidez, estorchez sau să obțin prin înșelăciune nici un bănuț din banii publici și ai concetățenilor mei! „Dacă (…) voi călca jurământul acesta, să fiu lipsit pentru totdeauna de scumpul sînge al fiului lui Dumnezeu, ca și cum pentru mine Hristos niciodată nu ar fi suferit, iar lepra, amețeala, abcesele, piatra și toate durerile închipuite ale boalelor să mă cuprindă deodată, copiii și nepoții să mă blesteme totdeauna, munții și rîpele să mă acopere, amintirea mea să piară și să fiu blestemat, să fiu lipsit de toate bunătățile de veci și  niciodată să nu văd raiul ceresc, sufletul meu să fie chinuit de toată Gheena și puterea ceriului și a pămîntului să mă stingă și nimicească!” (jurământ citat din Corneliu Vadim Tudor în volumul „Mîndria de a fi români”, București, 1986, p. 86-87, prestat de Valahii răsculați la 1765 în Transilvania – Valahi, pentru că fruntașii Școlii Ardelene, cărora li se impută că au indus numele „români” populației majoritare valahe a Ardealului, până și în 1791 își intitulau unul dintre documente: Suplex Libellus Valachorum).

Mi se poate reproșa că ticăloșiții corupți, jefuitorii de la cârma țării, și așa știu că se află într-o stare de mizerie sufletească, dar precum porcii care se simt bine în propriile excremente, fără să le pese de cei din jur, așa și corupții nu se jenează de starea de mizerie interioară, trăind în palatele lor fără vreo remușcare a conștiinței. Este posibil să nu aibă vreun efect acest jurământ al fraților noștri transilvăneni, aplicat acum în Republica Moldova. Dar, vorba veche: Încercarea vină n-are.     

Postări populare