miercuri, 14 octombrie 2015

Cui servește? sau ceva despre dialogul între guvernanți și societate

Atunci când este examinată o crimă, investigatorii încep prin a pune întrebarea: Cui servește? Un fapt interesant: delapidarea („furtul” – după cum a fost calificat de președintele PDM, Marian Lupu, ș.a.) miliardului de dolari din banca de stat (BEM), respectiv din rezerva valutară a statului (de la BNM) poate fi în interesul celor care controlează aceste instituții ale statului capturat – deci în interesul celor care au pus mâna pe banii respectivi. Dar consecințele furtului – slăbirea leului moldovenesc, respectiv creșterea valorii dolarului și a Euro – sunt în interesul persoanelor care își primesc salariile în dolari sau euro. În timp ce puterea de cumpărare  a lucrătorilor care își primesc salariile în lei – scade, puterea de cumpărare a celor care își primesc salariile în dolari sau euro – crește. În Republica Moldova persoanele care își primesc salariile în dolari sau euro sunt preponderent cei din „societatea civilă” – ONG-iștii.
Și iată că astăzi, 14 octombrie, în ziua sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, guvernanții de la Chișinău organizează o întâlnire a șefilor Alianței de guvernare III (aceeași, din 2009 până în prezent) cu societatea civilă. La respectiva întâlnire vor fi prezente două entități cu interese convergente: guvernarea și ONG-urile. O singură entitate va face notă discordantă la respectiva întâlnire – Platforma DA – care reprezintă cu adevărat o mare parte a societății moldovenești și care pare să aibă interese complet diferite în raport cu cele – comune – ale guvernanților și ONG-știlor.

Iată de se impun negocieri în formatul: guvernare – Platforma DA. Mediate, desigur, de misiuni ale: Consiliului Europei, Parlamentului European ș.a..  

Postări populare