duminică, 8 iunie 2014

Cultura acceptării subiectivității sau de ce Clujul este o zonă a înfloririi economice



Anul acesta la Cluj a avut loc a IV ediție a Festivalului Cărții Maghiare. Printre alte acțiuni prilejuite de eveniment, sâmbătă, 31 mai, în cadrul mesei rotunde intitulate „Românii și maghiarii, cetățeni în Țara Oglinzilor”, organizate de Clubul Media Corbul Alb în sala Asociației Muzeului Transilvan (EME), a avut loc lansarea volumelor „Dicționar cultural maghiar” și „O istorie a maghiarilor” (discuția s-a ținut în limba română). Pe lângă intelectuali clujeni au participat câțiva invitați din Republica Moldova (de la Comrat și Chișinău).
„Dicționar-ul Cultural Maghiar – Român”, editat în limba română, este un bun instrument de apropiere între cele două comunități. Publicul român va putea să afle denumiri (de străzi ș.a.) și nume maghiare, inclusiv cum se pronunță corect. Este un bun exemplu de urmat pentru comunitatea moldo-română din Ucraina. Pe când o „Istorie a Moldo-românilor” și un „Dicționar Cultural Moldo/Româno – Ucrainean” în limba ucraineană? Or, numai prin cunoașterea reciprocă este posibilă conviețuirea pașnică a două comunități, care se respectă mutual. Proiectul finanțat de statul ungar privind organizarea de excursii pentru copiii din Ungaria în teritoriile de peste graniță unde locuiesc comunități istorice maghiare, inclusiv în Transilvania, este o altă activitate ce ar merita atenția autorităților Republicii Moldova și României, pentru a fi preluată. Organizarea unor vizite la cetatea Hotin și la moldovenii din raionul Noua Suliță, sau la Cetatea Albă și la moldovenii din raioanele Ismail și Reni îi va îmbogăți cultural atât pe elevii din RM și România, cât și va constitui un sprijin moral, dar și economic, pentru conaționalii din teritoriile istorice moldovenești aflate în prezent în Ucraina.
Conf. univ. dr. Ionuț Costea (Universitatea Babeș-Bolayi) a vorbit despre criza curentă a istoriei („Se constată o fragilitate a cunoașterii istorice, o amnezie a istoriei, o dezistoricizare”), care s-ar datora: 1. laicizării excesive, îndepărtării de conștiința istorică pe care o aduce creștinismul, ieșirii în afara timpului, trăirii aici și acum; 2. postmodernismului: relativismul face ca istoria să nu mai dea certitudini. Cu cât mai mult cunoaștem, cu atât, vedem, cunoaștem mai puțin. Atunci: pentru ce să mai cunoaștem?; 3. politicilor educaționale (aspectului instituțional): istoria este o cenușăreasă – se predă doar câte o oră pe săptămână. Istoria a fost folosită de autoritățile statelor pentru crearea unor cetățeni loiali statului. Inclusiv din cauza unor discursuri, abordări istorice diferite (a unor războaie istorice) s-a ajuns la dezbinarea între popoare. Profesorul Ionuț Neagu este de părere că soluția acestei probleme este empatia, acceptarea subiectivității care ne îngrădește posibilitatea de a ne înțelege cu ceilalți din proximitatea noastră: „Nu sunt de acord, dar accept ca atare – văd cum gândește un alt om”. Cred că mediul cultural în care sunt acceptate opiniile celorlalți (izvorâte din valori, tradiții deosebite), chiar atunci când nu ești de acord cu ele – reprezintă cea mai mare bogăție a Transilvaniei, care asigurând pacea civică, permite și înflorirea economică a regiunii. Este ceea ce lipsește în prezent în estul Ucrainei, sau ceea ce a lipsit în 1992 în estul Republicii Moldova.
Profesorul de Istorie de la liceul G. Barițiu, Vladimir Bogosavliev, care predă un curs facultativ de istorie a Clujului, a pledat pentru aplecarea elevilor către istoria locală. Profesorul de Istorie de la liceul M. Klein, Ciprian Rad, a vorbit despre fenomenul omiterii unor principi ai Transilvaniei din manuale (unul dintre motive ar fi: întrucât sunt din perioade îndepărtate, mai pot ei constitui modele pentru cei din prezent?, iar dacă nu – mai prezintă interes?). Profesorul Rad a pledat pentru cunoașterea mai amplă a principilor Transilvaniei de către elevii din Transilvania, care adesea cunosc mai bine domnitorii moldoveni.
Dr. Răzvan Mihai Neagu, profesor de Istorie la Colegiul Tehnic Turda, a vorbit despre istoria medievală din perspectivă bisericească. În opinia sa papalitatea a realizat prima „uniune Europeană”: în secolul XIV spațiul european (catolic) se întindea din peninsula Iberică până la Carpați, în care funcționa un drept canonic și chiar un sistem fiscal. În contextul conviețuirii de-a lungul secolelor a mai multor comunități etnice în Transilvania (și a acceptării subiectivității), în opinia profesorului Neagu Transnilvania nu este „o țară românească”, ci în același timp maghiară, germană, evreiască, armeană ș.a..
Istoricul găgăuz de la Comrat, Stepan Bulgar, le-a vorbit celor prezenți la eveniment despre raportul între cumani și găgăuzi, referindu-se la mai multe teorii privind originea găgăuzilor, iar jurnalista de la Comrat Lilia Glekova a vorbit despre percepția României în autonomia găgăuză din RM.
Evenimentele culturale organizate de comunitatea maghiară din Cluj sunt un exemplu pentru comunitățile etnice minoritare din orice stat, care vor să-și păstreze identitatea și să supraviețuiască în istorie. 

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.           

Postări populare