vineri, 24 ianuarie 2014

De ce nu este sărbătorită aniversarea a 96-a a independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti

Astăzi ar trebui să fie marcată aniversarea a 96-ea a proclamării, la 24 ianuarie 1918, a Independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. Nu ştiu ca autorităţile de la Chişinău să fi pregătit manifestări solemne prilejuite de acest eveniment, să intenţioneze să depună coroane de flori la statuia lui Ştefan cel Mare. Nu există un monument dedicat deputaţilor Sfatului Ţării care, la începutul anului de restrişte 1918, au votat independenţa teritoriului pe care, actualmente, se află statul Republica Moldova. Şi acesta este un fapt semnificativ.
Spre exemplu, în Estonia ziua independenţei este considerată  24 februarie 1918, când a fost proclamată Declarația de Independență a statului estonian. Deşi acea primă perioadă de independență a fost de scurtă durată, deoarece trupele germane au intrat în Tallinn în zilele următoare. La 2 februarie 1920 a fost semnată pacea de la Tartu, între Rusia și Estonia – independenţa fiind restabilită. La 20 august 1991 Estonia și-a recăpatat independența (față de Moscova, ieşind din componenţa URSS). În Estonia actul din 1918 este apreciat ca unul superior celui din 1991, estonienii considerând că în 1991 ei au reactivat independenţa din 1918.
Cred că neacordarea oricărei atenţii actului de la 24 ianuarie 1918 de către actualii guvernanţi de la Chişinău şi de către societatea moldovenească semnifică un lucru cât se poate de concret: eforturile autorităţilor sovietice de mancurtizare a conştiinţei locuitorilor fostei RSSM, deci a actualilor cetăţeni ai Republicii Moldova, s-au încununat cu un succes deplin. În prezent nu există în RM o conştientizare a apartenenţei conaţionalilor din judeţele Hotin, Ismail şi Cetatea Albă la un teritoriu istoric comun – Basarabia, devenită la 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească independentă. Iar deoarece conaţionalii noştri din respectivele judeţe, care de la 28 iunie 1940 se află în componenţa Ucrainei, văd că au fost abandonaţi (trădaţi) de statul moldovenesc – majoritatea lor identificându-se drept moldoveni – ei nici nu aşteaptă vreun ajutor, măcar moral, de la actualul stat moldovean.
Noaptea trecută cei trei lideri ai opoziţiei ucrainene au vorbit în faţa protestatarilor din Maidan – în centrul Kievului. Chemarea lui Vitalii Kliciko (Partidul Udar) la grevă generală a fost aclamată moderat, probabil pentru că a vorbit în limba rusă. Arsenii Iaţeniuk (Partidul Batikivşcina) s-a străduit din răsputeri s-o facă pe liderul (el, probabil, înţelegând că îi lipseşte carisma proprie unui lider autentic), îndemnând la cuprinderea str. Gruşevski în zona deţinută de protestatari. Cel care cu adevărat a electrizat mulţimea a fost Oleg Tiagnibok (Partidul naţionalist Svoboda), cel care a vorbit despre „un stat pentru uncraineni, pe teritoriul care le-a fost dat ucrainenilor de Dumnezeu”. Cred că un politician care promovează slaganul „Ucraina pentru ucraineni” nu poate fi suspectat de apartenenţă la valorile UE. În condiţiile în care o asemenea forţă politică ar ajunge la putere în Ucraina, situaţia comunităţilor moldoveneşti (româneşti) din teritoriile istorice moldoveneşti (nordul şi sudul Basarabiei) nu se poate decât înrăutăţi, procesul de asimilare (ucrainizare) luând o şi mai mare amploare. Şi acei confraţi ai noştri, acum ca şi în trecut, sunt lipsiţi de orice sprijin din partea statului Republica Moldova, aflat în stare de degradare a conştiinţei comunităţii de Neam.

În ultimul timp două persoane m-au îndemnat ca, atunci când aduc critici guvernanţilor de la Chişinău, să propun şi soluţii. Consider că o guvernare cu dragoste de Neam va acţiona în interesul Neamului, din interiorul şi din afara actualelor graniţe politice. Celor care nu au dragoste faţă de poporul din care fac parte nu are rost să le propui soluţii. Singura soluţie este dragostea. Iar unde dragoste nu e – nimic nu e. Nu mai e cazul să mai fie propuse soluţii unor asemenea persoane.    

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Postări populare