duminică, 22 decembrie 2013

Campanie mediatică a unor televiziuni moscovite privind RMN: pregătirea recunoașterii independenței?

Sâmbătă, pe postul moscovit TBЦ, iar duminică, pe postul rusesc cu acoperire națională HTB, au fost difuzate un reportaj amplu, respectiv un film documentar dedicate problemei zonei nistrene a RM sau Republicii Moldovenești Nistrene nerecunoscute, din care se poate deduce că Moscova pregătește opinia publică, atât din Rusia cât și din lume, în vederea recunoașterii independenței RMN de către Kremlin, explicând prin filmele (comentariile) respective necesitatea acestui pas. Întrucât au fost implicate două televiziuni rusești importante (TBЦ și HTB), se poate deduce că este vorba de o campanie mediatică (propagandistică) pro recunoașterea independenței RMN. În filmul de pe HTB (emisiunile căruia sunt difuzate pe postul chișinăuian TV7) realizatorii au prezentat opiniile unor persoane din zona nistreană care vor și solicită recunoașterea statalității formațiunii lor teritoriale. De asemenea, în cadrul filmului a fost prezentat un interviu cu vicepremierul rus Dmitrii Rogozin, care a amintit că el a avertizat guvernarea moldovenească despre faptul că, în virajele sale în cursa cu viteză mare spre UE (la care Republica Moldova nu are cum să adere), Chișinăul poate pierde vagoane, avându-se în vedere Nistrenia. De asemenea, Rogozin a reiterat faptul că guvernarea de la Chișinău nu ține cont de opinia administrației și populației din Nistrenia atunci când negociază acorduri cu UE, ceea ce înseamnă că autoritățile moldovenești au renunțat la teritoriul nistrean. Aceasta, cu atât mai mult cu cât guvernanții RM au instalat posturi la „granița moldo-nistreană”.      
Sunt semnate îngrijorătoare pentru societatea moldovenească, cea care este în drept să aștepte răspunsul guvernării de la Chișinău. Totuși, nu cred că actualii guvernanți de la Chișinău (fiind cunoscută calitatea lor morală și intelectuală/profesională) se vor impacienta și se vor îngrijora pentru tot mai posibila pierdere a teritoriului moldovenesc respectiv. Așa cum pentru cedarea celor 22% din acțiunile BEM au dat vina pe fosta guvernare comunistă (excelând în ipocrizie, luându-i pe cetățenii țării drept o adunătură de proști), tot așa pentru pierderea zonei nistrene vor da vina pe toți cei care s-au succedat la guvernare până la ei.
În fond, cum poate fi altfel dacă cea mai mare satisfacție pentru actualii guvernanți ai RM este să cedeze ceva – vezi cazul cedării aeroportului internațional Chișinău, sau cazul cedării pieței agricole a RM (fie și cu o dispensă de 10 ani) prin Acordul de Liber Schimb RM–UE... Tot mai mult se pare că anume această guvernare va ocupa un loc aparte în istoria acestei țări (chiar dacă nici nu există o asemenea istorie în RM – nu există o „Istorie a RM”). Problema e că tot mai mulți se îndoiesc de faptul că această țară va mai exista cu actuala guvernare, pentru că actuala guvernare este complet incompatibilă cu statul moldovenesc contemporan. Este „biciul lui Dumnezeu” pentru un popor constituit dintr-o majoritate de nevolnici.

P.S. Vicepremierul rus D. Rogozin a afirmat răspicat că Federația Rusă nu va lăsa Nistrenia, concetățenii săi din teritoriul respectiv. Cred că observatorii fenomenului politic din Republica Moldova, cei care cunosc calitatea morală a guvernanților de la Chișinău, manifestată atât de clar în cazurile legate de cele 22% ale acțiunilor statului la BEM și de aeroportul internațional Chișinău, se gândesc cu înfiorare la faptul că autoritățile Federației Ruse ar putea să încerce rezolvarea respectivei probleme așa cum au fost tranșate – prin procese total netransparente – cazurile BEM și al aeroportului… Unde a mers mia, merge și suta…   

[Articol a fost scris pentru portalul Moldova.org]

Postări populare