luni, 26 august 2013

Cum războiul din Siria este încă o oportunitate ratată a politicii externe moldovenești

            Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:

          Aniversarea celor 22 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova ne oferă ocazia să aruncăm o privire asupra politicii externe a statului, cu referire la actuala guvernare, deși ea nu se deosebește semnificativ de politica dusă de fostele Executive. O caracteristică ce poate fi apreciată ca și comună pentru politica externă a tuturor guvernărilor care s-au succedat la Chișinău este: ratarea oportunităților. Desigur, nimic decât nehotărârea (confuzia privind viziunea locului țării pe arena mondială) și lipsa profesionalismului nu au împiedicat accederea, până acum, a Republicii Moldova în UE împreună cu republicile baltice. Dacă RM este în prezent cel mai sărac și instabil (inclusiv deoarece este divizat teritorial) stat din Europa, este numai din cauza oportunităților ratate din 1991 până în prezent. Iar oportunitățile au fost aceleași atât pentru republicile baltice, cât și pentru Republica Moldova. Guvernele țărilor care au adoptat o atitudine hotărâtă de la început, care au știut ce vor și unde – în care spațiu geopolitic este locul lor – au reușit să realizaze în bună măsură interesele lor naționale: asigurarea bunăstării (eradicarea sărăciei) și asigurarea securității. 

            Republica Moldova se află pe o falie – la granița între două spații geopolitice. Acest fapt reprezintă o neșansă, dar, în același timp, oferă și anumite oportunități. În cartea sa „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI”, George Friedman a scris despre o noțiune geopolitică: „marja de eroare”: „Ea stabilește care  e marja în limitele căreia îi este permis unei țări să greșească”. Friedman a explicat: „Unele țări au marje de eroare foarte mici. Ele au tendința să fie obsedate de detaliile politicii externe, conștiente fiind că cel mai mic pas greșit poate fi catastrofal” (p. 58, Buc., 2012). Republica Moldova, fiind un stat cu o marjă de eroare foarte mică, nu pare deloc „obsedată de detaliile politicii externe”. Mulți ani politica sa în exterior a fost confuză și stângace. Din 2009 până în prezent noua guvernare a purces la aprofundarea relațiilor cu UE în vederea integrării europene, care pot fi soldate cu parafarea a două acorduri – de Asociere și de Liber Schimb – în noiembrie la Vilnius, în cadrul summit-ului Parteneriatului Estic. Dar autoritățile moldovenești nici de această dată nu au mers pe calea republicilor baltice – care și-au asigurat securitatea concomitent cu integrarea europeană (balticii au aderat în 2004 la NATO și UE).   
  
             Deoarece RM este situată pe o falie geopolitică, ea este în mod firesc obiectul interesului american, deoarece „Statele Unite au interese la nivel mondial și se implică în multe conflicte internaționale” (G. Friedman, p. 59). De ce implicarea SUA în conflictul privind zona nistreană a RM este atât de ștearsă (cu toate că SUA are statut de observator în formatul de negocieri 5+2)? Chiar dacă SUA monitorizează situația la frontiera geopolitică a civilizației occidentale, este nevoie de eforturi susținute ale diplomației moldovenești privind intensificarea relației Chișinău – Washington. Îmi mențin părerea expusă într-un talk-show la un post TV că vizita din martie 2011 a vicepreședintelui american Joe Biden la Chișinău a fost o oportunitate ratată: R. Moldova nu a reușit să obțină un sprijin financiar (investițional) și tehnologic (inclusiv logistic, militar) precum cel obținut de Georgia, deși Rusia tratează RM ca pe un stat adversar (își menține trupele pe teritoriul moldovenesc), ca pe un stat aflat în tabăra adversarului geopolitic – SUA. De asemenea, îmi mențin și opinia conform căreia integrarea europeană, fără asigurarea securității prin sprijinul efectiv al SUA, poate avea loc prin renunțarea de către RM la zona nistreană, deoarece statele UE, aflate în relații comerciale profitabile cu Rusia (mai ales privind importul gazului natural), nu-și vor sacrifica interesele economice de dragul statului moldovenesc. Deci singurul actor internațional care poate avea un rol decisiv cu privire la reintegrarea zonei nistrene în RM, prin retragerea armatei ruse, este SUA.

            În aceste zile observăm escaladarea situației legate de Siria. Pentagonul este pregătit să pună în aplicare o intervenţie militară în Siria dacă preşedintele Barack Obama va ordona acest lucru, a afirmat duminică, 25 august, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel. Luni, 26 august, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-a expus împotriva unei intervenții a SUA și a coaliției care îi susține pe americani (în special, Germania, Franța și Turcia). În asemenea momente, când Rusia și SUA se află în negocieri privind reconfigurarea zonelor de influență din lume, teoretic ar fi posibil ca Washingtonul să invoce problema fâșiei nistrene – respectiv retragerea trupelor ruse de pe Nistru – în contextul luării în considerare a intereselor rusești în alte zone ale lumii, de exemplu în Siria. Numai că o asemenea invocare ar fi posibilă în condițiile unui parteneriat aprofundat americano-moldovenesc, iar acest parteneriat este și el o oportunitate ratată. 

Postări populare