De ce RM e o țară a paradoxurilor – inclusiv în politica lingvistică

     Acest articol a fost scris pentru Moldova.org: 

    O țară înapoiată, cu o conducere lipsită de sentimente de patriotism și dragoste față de propriul popor, este o țară a paradoxurilor. Într-o emisiune televizată, nu cu mult timp în urmă, guvernatorul autonomiei găgăuze, M. Formuzal, povestea cum a solicitat de mai multe ori ajutor de la Guvernul Filat pentru ridicarea calității predării limbii de stat în școlile din unitatea teritorial-administrativă respectivă (în care, din câte se știe, limba de predare nu este găgăuza, ci rusa). După cuvintele lui M. Formuzal, răspunsul autorității centrale a fost: este problema voastră, voi rezolvați-o. În aceste condiții, bașcanul a fost nevoit să se adreseze Consulatului României din Cahul, care a facilitat contacte cu parteneri din țara vecină, în speță – cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, pentru a perfecționa predarea limbii române în școlile din autonomie. Îmi amintesc că același bașcan, cu ocazia aniversării (în 2004) creării autonomiei găgăuze, spunea că scopul pe care l-au urmărit găgăuzii (de fapt, liderii de atunci), la începutul anilor ’90 a fost evitarea asimilării. Și iată că în 2013 bașcanul nu numai că nu constată vreo încercare de asimilare (aceasta însemnând – acțiuni ce ar viza forțarea a ceva), ci dimpotrivă, el se adresează centrului pentru a cere ajutor în vederea asigurării bunei cunoaștri a limbii de stat, pentru mai buna integrare a găgăuzilor în societatea moldovenească.

    Ieri a mai ieșit la iveală o problemă legată de politica statului moldovenesc față de minoritățile etnice și legată de politica lingvistică. Absolvenți ai unor licee cu predarea în limba rusă (și părinții acestora) s-au plâns că li s-a interzis depunerea dosarelor în vederea trecerii concursului pentru ocuparea locurilor în grupele academice universitare cu predarea în limba de stat. Oficiali de la Ministerul Educației au explicat că este vorba de un regulament al Ministerului, adoptat acum 20 de ani, și care prevede o cotă de 20% din locuri – rezervate abiturienților din liceele cu predarea în limba rusă. Când am vizitat, nu cu mult timp în urmă, regiunea Cernăuți, conaționalii noștri de acolo au menționat, printre alte probleme cu care se confruntă, și pe aceea a lipsei grupelor cu predare în limba română la instituțiile de învățământ superior din Cernăuți (cu excepția Facultății de Letere, unde jumătate de cursuri oricum sunt predate în limba ucraineană). La întrebarea mea – De ce comunitatea moldo-română nu se bucură de dreptul la educație în instituțiile de învățământ superior din regiune, în condițiile în care acest drept este consfințit în legislația ucraineană? – șeful Catedrei de Politologie și Administrație de Stat, doctorul habilitat în științe politice, profesorul universitar de la Universitatea Națională „Iurie Fedikovici” din Cernăuți (Ucraina), Anatolii Kruglașov, mi-a răspuns că studiind în limba ucraineană, absolvenții de etnie moldo-română se vor putea angaja în orice oraș al Ucrainei. Este ca și cum statul ucrainean îi ajută cu forța pe conaționalii noștri. Ei sunt mai interesați decât oricine altul, să-și găsească un loc de muncă, de aceea dacă vor să studieze în limba maternă în instituțiile de învățământ superior din regiunea lor, statul trebuie să le asigure condițiile necesare. Ceea ce în regiunea Cernăuți nu se întâmplă. Iar din această cauză, unii părinți din localitățile moldo-române din regiune solicită deschiderea grupelor cu predarea în limba ucraineană în școlile în care, în perioada sovietică, s-a predat în limba moldovenească (după 1991: limba română). Se pare că autoritățile statului ucrainean folosesc interzicerea învățământului superior în limba română pentru a determina părinții să ceară trecerea școlilor cu predarea în limba română (maternă) la predarea în limba ucraineană.

   Sunt departe de a crede că statul moldovean ar trebui să urmeze politicile statului ucrainean. Sunt împotriva asimilării lingvistice, căci fiecare limbă, a oricărei comunități (minorități) etnice din Republica Moldova este o valoare, parte a tezaurului cultural al țării. Dar când absolvenți ai școlilor cu predarea în limba rusă trebuie să lupte cu statul moldovenesc pentru a putea studia în grupe academice cu predarea în limba de stat, când bașcanul autonomiei găgăuze cere cu disperare de la autoritățile centrale ajuror în îmbunătățirea predării limbii de stat în școlile din regiunea, iar șeful Guvernului îi spune să-și rezolve problema desinestătător, ceva nu este în regulă cu un stat în care se întâmplă asemenea lucruri. Republica Moldova nu are o politică bine elaborată, clară cu privire la minoritățile etnice. Biroul Relații Interetnice – o structură în cadrul Guvernului – ar trebui, după opinia mea, să fie responsabil de elaborarea politicii lingvistice și cu privire la etnii, de implementarea conceptului de națiune civică moldovenească, prin integrarea reprezentanților tuturor minorităților etnice, în primul rând prin promovarea limbii de stat. Deci să monitorizeze și să analizeze regulamentele din Ministerul Educației ș.a., care vizează minoritățile etnice, respectiv să propună ajustarea celora care nu servesc scopului consolidării națiunii civice moldovenești, ci se constituie în obstacole pe această cale. Însă angajații structurii respective nici nu înțeleg cât ar putea fi de importantă activitatea lor. Iar drept rezultat, până în prezent nu există o națiune civică moldovenească, reprezentanții unor minorități etnice nu sunt integrați din cauza necunoașterii limbii de stat, respectiv nu se identifică cu acest stat.

   Însă un stat fără o societate consolidată, cu minorități etnice neintegrare, mai greu își poate realiza interesele naționale: asigurarea securității și prosperității.

 http://social.moldova.org/news/de-ce-rm-e-o-ar-a-paradoxurilor-inclusiv-n-politica-lingvisticopinie-238047-rom.html