luni, 29 iulie 2013

21 de ani ai Misiunii de pacificare: de ce nu există un conflict interetnic pe Nistru?

            Acest articol a fost scris pentru portalul Moldova.org:

Astăzi se împlinesc 21 de ani de la inițierea misiunii de pacificare în zona de conflict de pe Nistru. Conform Acordului din 21 iulie 1992 (semnat de președinții Elțin și Snegur), Misiunea a fost constituită din militari ai Federației Ruse, ai Republicii Moldova și ai zonei nistrene, comandamentul fiind asigurat de reprezentanții Rusiei. Misiunea de menținere a păcii a fost instituită în urma războiului de pe Nistru, în care au participat forțe militare ale Federației Ruse, război pierdut de Republica Moldova.

După incidentul soldat cu uciderea cetățeanului moldovean, Vadim Pisari (locuitor al satului Pârâta, din stânga Nistrului, aflat sub jurisdicția RM) de către un „pacificator” al Federației Ruse, pe 1 inauarie 2012, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile au propus cu mai multă osârdie înlocuirea actualei Misiuni cu una civilă. La conferința de presă comună de după întâlnirea de miercuri, 24 iulie, a miniștrilor de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și al Republicii Moldova, Natalia Gherman, de la Moscova, s-a vorbit despre o misiune polițienească. Oficialul rus a reclarat că înlocuirea actualei Misiuni nu va avea loc până când conflictul nu va fi reglementat. Este clar că Federația Rusă nu dorește să se retragă, cu armata sa, din această regiune, aflată la granița a două spații geopolitice – al Uniunii Europene și al Uniunii Vamale (a viitoarei Uniuni Eurasiatice), mai ales ținând cont de faptul că NATO se află deja pe Prut.

Mai mult, la ultima întâlnire din cadrul formatului de negocireri 5+2 (Viena, 16-17 iulie), reprezentantul Federației Ruse, Serghei Gubarev, a spus că la această etapă, cel mai important ar fi consolidarea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului. Iar despre un statut al regiunii nistrene este prematur să se discute. Este o manipulare crasă, deoarece nu există neînțelegeri între comunitățile care locuiesc în localități aflate sub jurisdicția RM și cele aflate sub jurisdicția administrației de la Tiraspol. Deci nu este nevoie de măsuri de încredere, așa cum sunt nesecare în Kosovo sau Karabahul de Munte, unde există confruntare înteretnică și interreligioasă între comunități.

Și totuși, aniversarea de astăzi ne dă prilejul să ne referim la o problemă care poate fi clarificată, iar acest fapt poate contribui la soluționarea conflictului de pe Nistru. În recentul interviu acordat de șeful administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, postului de televiziune TV 7, el a afirmat: „Nu noi am atacat [în 1992] Moldova”. Există o diferență de interpretare a evenimentelor din 1992. La Chișinău evenimentele sunt descrise în succesiunea: grupuri paramilitare au atacat sediul Comisariatului de Poliție din Bender, – Ministerul din Interne a acționat în vederea ajutorării colegilor, conform instrucțiunilor MAI din URSS și din orice alt stat, indiferent de ideologia sa (totalitar sau democratic): atunci când un polițist este atacat, toți ceilalți îi sar în ajutor. La Tiraspol evenimentele din 1992 sunt prezentate ca și cum Republica Moldova a efectuat o agresiune asupra „RMN”.

Consider că afirmația fostului comandant militar al Tiraspolului, Mihail Begman, din ziarul „Mskovskii Komsomoleț” (31.08.2012), poate concilia cele două percepții: „спровоцировал бендерскую бойню Костенко” – „a provocat vărsările de sânge de la Bender Kostenko” – un comandant paramilitar, care „nu se supunea nimănui”. Din afirmațiile lui Bergman reiese că nu administrația de la Tiraspol, în persoana lui Igor Smirnov, a declanșat conflictul din Bender, ci paramilitarul Kostenko. Este încă o dovadă a faptului că nu există repulsie sau ură între comunitățile din zona de securitate, indiferent de apartenența lor etnică. Dacă administrația de la Tiraspol ar accepta că autoritățile moldovenești au acționat regulamentar, în urma atacului bandei conduse de Kostenko asupra Comisariatului de Poliție de la Bender, deci nu a avut loc nicio agresiune, respectiv dacă autoritățile de la Chișinău vor accepta că nu administrația de la Tiraspol a atacat Comisariatul de Poliție din Tighina, cred că aceasta ar fi o premisă bună pentru soluționarea conflictului.

Dar pentru ca aceste informații, această abordare să fie luate în considerare este nevoie de: 1. O conducere a RM care să le cunoască; 2. O conducere a RM care să le folosească în negocieri. Din păcate, nu avem acum o asemenea conducere la Chișinău.      

Postări populare