Legea graniței „RMN”: o nouă încercare de acaparare teritorială

Articol scris pentru Moldova.org: 

Ieri șeful administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, a semnat Legea „Despre frontiera de stat a Republicii Moldovenești Nistrene”, adoptată pe 23 mai de către Sovietul Suprem. În comunicatul de presă al „Președinției” de la Tiraspol se menționează: „Специалисты отмечают, что закон позволяет зафиксировать пределы территории, на которую распространяется  государственный суверенитет ПМР”/„Specialiștii notează că legea permite stabilirea limitelor teritoriului asupra căruia se extinde suveranitatea RMN”. Din această remarcă rezultă clar scopul urmărit de funcționarul de la Tiraspol: preluarea sub controlul administrației „nistrene”, finanțate și sprijinite militar de Federația Rusă, a unor localități asupra cărora în prezent nu „se extinde suveranitatea RMN”, dar care au fost incluse în granițele fâșiei nistrene, în pofida dezacordului vehement al populației acelora. În „lege” s-a făcut trimitere la alte documente referitoare la frontiere, inclusiv la „Constituția RMN”, respectiv se specifică faptul că teritoriul „RMN” include raionul Dubăsari („partea de pe malul stâng” – deci cele șase sate aflate sub jurisdicția RM), de asemenea orașul Bender (cu satul Varnița). Pe harta oficială editată de autoritățile de la Tirapol, în teritoriul RMN mai este inclus satul Copanca, de pe malul drept al Nistrului, care după nistreni face parte din raionul Slobozia.

Faptul că autoritățile nistrene vor să instituie în teren starea de lucruri din hărțile și mințile lor, cu privire la granița „RMN”, este notoriu. De fapt, războiul din 1992 – atât violențele de pe malul stâng – pe platoul Coșnița, cât și cele de pe malul drept – din orașul Bender, au avut drept cauză intenția administrației nistrene de a-și impune controlul – „suveranitatea” asupra Benderului și satelor raionului Dubăsari, de pe malul stâng al Nistrului, prin expulzarea instituțiilor statului moldovenesc. Dacă actualul conflict înghețat va fi reluat într-o formă violentă, cauza unei asemenea evoluții nu poate fi alta decât reluarea de către conducerea de la Tiraspol a acțiunilor de stabilire a frontierei așa cum vor ei, în mod arbitrar, fapt recunoscut chiar în „legea despre frontiera de stat”: „Государственная граница до согласования с сопредельными государствами и закрепления в международных договорах с ними устанавливается Приднестровской Молдавской Республикой в одностороннем порядке” („Până la realizarea unor acorduri cu statele limitrofe și reglementarea în tratate internaționale, frontiera de stat este stabilită de RMN unilateral”).  

Până în prezent autoritățile RM nu au declarat nimic cu privire la această nouă tentativă evidentă de escaladare a situației în zona de conflict și nu au anunțat că au informat ONU și participanții în formatul de negocieri 5+2: OSCE, UE, SUA, Ucraina (care deține președinția OSCE) și Rusia. De ce demnitarii moldoveni sunt permanent depășiți de acțiunile administrației de la Tiraspol? Printre altele, din cauza lipsei profesionalismului angajaților în structurile de stat responsabile de gestionarea conflictului. Demnitarii cu pricina au fost numiți în posturile respective pe baza apartenenței la partidele de guvernământ și nu după criterii privind competența. Recent un blogher a relatat despre întâlnirea pe care a avut-o cu ministrul Reintegrării Eugen Carpov. Printre ideile ministrului, blogherul a consemnat-o și pe aceasta: „Mediatorii (OSCE, SUA, UE) trebuie să-și stabilească o poziție comună privind negocierile soluționării problemelor nistrene”. Dacă e să acordăm încredere blogherului în ceea ce privește autenticitatea reproducerii ideii lui Carpov (ministrul nu l-a dezmințit pe blogher), se pare că E. Carpov nu știe că mediatorii nu trebuie să aibă nici o poziție. Părțile au fiecare poziția sa și negociază pornind de la poziții, interese și necesități. Dacă mediatorii au o poziție (separată sau comună), înseamnă că ei trebuie să devină părți în negocieri și trebuie căutați alți mediatori – neutri, imparțiali și credibili pentru părțile în conflict. Dacă observatorii (UE și SUA) și mediatorii (OSCE, Rusia și Ucraina) au fiecare o poziție, înseamnă că negocierile în formatul 5+2 sunt un simulacru, o farsă, la fel ca și concursurile organizate de actuala/fosta guvernare pentru diferite funcții de stat – inclusiv pentru cele din CCA.

E. Șevciuk a promulgat „legea despre frontieră” după ce recent mass-media au informat că „Autorităţile ucrainene au început să construiască un gard din sârmă pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean. Gardul este instalat în scopul de a combate contrabanda cu mărfuri”. Personal am susținut punctul de vedere potrivit căruia RM ar trebui să instituie un control riguros pe linia de demarcare din zona de securitate, iar concesiile pe care le-a făcut în cadrul „politicii pașilor mici”, promovată de Șevciuk și prin care a reușit să păcălească demnitarii moldoveni, ar fi trebuit să urmărească obținerea recunoașterii de către conducerea de la Tiraspol a jurisdicției moldovenești asupra Varniței, Copancăi și a satelor de pe malul stâng al Nistului, locuitorii cărora au luptat pentru a-și apăra independența și apartenența la Republica Moldova. Autoritățile moldovenești au avut însă o abordare „globală”, nu una concretă – pe fiecare localitate, deci au vrut totul și nu au obținut nimic. În timp ce autoritățile moldovenești nu au o viziune, respectiv nu știu ce au de făcut, adminitrația de la Tiraspol acționează clar, realizându-și obiectivele. Cu demnitari moldoveni care au o pregătirea profesională și capacitățile de care au dat dovadă, nimeni nu îi poate împiedica pe nistreni să-și atingă obiectivele.

Într-un interviu recent acordat postului Radio Europa Liberă, întrebat dacă „sunt perspective clare ale unei soluții” pentru conflictul privind zona nistreană, Premierul Iurie Leancă a spus: „Nu cred că astăzi cineva raţional şi cu judecată responsabilă s-ar aventura să facă anumite prognoze”. Întrebarea nu viza prognoze sau ghicitul în cafea, ci dorința de a afla de la Prim-ministru dacă Guvernul are o viziune și va acționa în vederea implementării ei. Din păcate, din răspunsurile Premierului a reieșit că Executivul nu are nici viziune, nici politică, nici strategie cu privire la soluționarea conflictului, ca și în celelalte domenii. Tot ceea ce are este, probabil, așteptarea ca mediatorii și observatorii să adopte „o poziție comună” și să rezolve problema. Reportera i-a spus Premierului că „politica paşilor mici este criticată mai mult decât salutată”. Iurie Leancă a răspuns: „În momentul în care voi vedea că există propuneri de paşi mari, dar nu la nivel de teorie, deseori utopică, ci la nivel de paşi cu capacitate de a fi realizaţi şi să vedem exact atunci cum se apropie orizontul de noi, voi spune: «Felicitări!» şi voi insista să i se ofere Premiul Nobel pentru Pace. Deocamdată nu văd astfel de posibilităţi”.

Prim-ministrul nu le vede (propunerile) pentru că nu le solicită din partea mediului academic – a specialiștilor în domeniu. O caracteristică comună a celor incompetenți este că sunt autosuficienți, nu au nevoie de sfaturi de la alții. Pe de altă parte, cei care pot formula soluții la problemele de rezolvarea cărora se ocupă, întotdeauna vor căuta sfaturi și idei la alții, în primul rând la specialiști. 

            http://reintegrare.moldova.org/news/legea-graniei-rmn-o-noua-incercare-de-acaparare-teritoriala-opinie-237289-rom.html