Comunitatea maghiară din Cluj – un exemplu pentru comunitățile moldo-române de peste hotare

            Articol scris pentru Moldova.org: 

7 iunie 2013, ziua în dimineața căreia am ajuns la Cluj, a fost una plină de evenimente. Cluj-Napoca este o adevărată capitală culturală europeană. Era în desfășurare Transilvania International Film Festivalul (TIFF, 31.05 – 9.06 2013). La 17.00 urma să înceapă pe stadionul municipal Cluj Arena concertul formației „Deep Purple” (la care au participat peste 20 000 de persoane). Concomitent, la Cluj avea loc Săptămâna Cărții Maghiare (6-9 iunie). Am fost invitatul Clubului Media „Corbul Alb” și al Editurii cu aceeași denumire la evenimentul în cauză.   

La Catedra Relații Internaționale a FRIȘPA, USM, se acordă o atenție specială temei integrării minorităților etnice în societatea unui stat. Avem un curs în programul de Masterat – „Integrarea minorităților etnice: norme și practici europene” – pe care l-am elaborat și l-am predat pentru prima oară în anul universitar care se încheie. Pentru Republica Moldova exemplele statelor cu minorități etnice integrare sunt de urmat, deoarece situația în acest domeniu, în statul moldovenesc, lasă mult de dorit. România era un exemplu pozitiv pe care îl dădeam studenților mei, iar invitația pe care am primit-o și vizita la Cluj, mi-au oferit șansa să cunosc pe teren situația comunității maghiare din acel municipiu.   

Ceea ce am văzut la Cluj-Napoca m-a impresionat, pentru că am comparat cele văzute în capitala Transilvaniei cu situația din Cernăuți, nordul înstrăinat al Bucovinei. Strada Matei Corvin – una dintre zonele pietonale din Cluj – era împânzită cu tarabe ale editurilor de carte în limba maghiară. Spre seară pe o scenă improvizată a început un program artistic în limba maghiară cu participarea unor actori, interpreți și oameni de cultură. Am văzut o comunitate la ea acasă, bucurându-se de ceea ce este, fiind demnă de ceea ce reprezintă și bucuroasă de ceea ce oferă celorlalți. Tarabele cu carte maghiară au fost expuse în preajma clădirii Universității private „Sapientia”, cu predare în limba maghiară, care activează din 2001 și are facultăți nu numai în Cluj, ci și în Târgu-Mureș și Miercurea Ciuc. La Universitatea de Stat Babeș-Bolyai de asemenea există grupe cu predarea în limba maghiară. TVR Cluj-Napoca are programe în limba maghiară.

Szabó Csaba, fondator al Clubului Media „Corbul Alb”, director al Editurii cu același nume, tot el redactor în redacția de limbă maghiară a TVR Cluj, cel care m-a invitat în numele Clubului Media și al TVR Cluj, mi-a spus că situația minorității maghiare nu este la fel în toată Transilvania. În cele trei județe ale secuimii (Mureș, Covasna și Harghita) există etnici maghiari (secui) care nu cunosc limba română tot atât de bine ca maghiarii din alte județe, inclusiv cei din Cluj. „Voi în Cluj trăiți cu românii, iar noi în Târgu Mureș – lângă români”, i-a spus o dată un prieten din Târgu Mureș. Probabil, aceasta și este esența procesului de integrare a unei comunități etnice minoritare – să fii cu, nu doar lângă majoritate. Szabó Csaba consideră că în Cluj nu ar fi putut avea loc ciocniri violente (între aparținători la comunitățile maghiară și română) ca cele din Târgu Mureș, din 1990. Cred că este un fapt incontestabil: pe cât este de integrată o comunitate etnică într-o societate, pe atât scade riscul unor conflicte, respectiv ale unor ciocniri și violențe interetnice.

La cele două manifestări la care am participat i-am felicitat pe cei prezenți pentru dragostea pe care o au față de limba maternă și față de cultura căreia aparțin. Le-am spus că sunt impresionat de ceea ce am văzut la ei mai ales gândindu-mă la situația conaționalilor mei din Ucraina, acolo unde unii (atât dintre cei care se identifică moldoveni, cât și dintre cei care se identifică români) solicită ca în școlile în care încă din perioada sovietică s-a predat în limba moldovenească/română să se deschidă clase cu predarea în limba ucraineană. Părinții moldoveni/români își justifică cererile prin inexistența unor universități sau facultăți cu predarea în limba română (cu excepția celei de Litere de la Universitatea din Cernăuți, la care jumătate din cursuri sunt predate în ucraineană). Nu există la Cernăuți, Noua Suliță sau Reni nici posibilitatea de a tipări carte în limba maternă a conaționalilor noștri (cum pot tipări maghiarii din Cluj), nu există librării de carte moldovenească/românească.

Szász Péter, reprezentantul unui partid al maghiarilor din România, mi-a spus ceva la care subsemnez: cel care își iubește propriul popor iubește și celelalte popoare. Din dragostea sa pentru poporul maghiar, Szász Péter, alături de un grup de colegi, organizează anual un eveniment cultural pe care l-au denumit „Zilele culturale maghiare din Cluj”, care se desfășoară timp de o săptămână la mijlocul lunii august. „Prin acest eveniment vrem să arătăm populației majoritare cine/ce suntem noi”, mi-a spus Péter. Acel festival este o punte de legătură între comunitatea maghiară și celelalte comunități din Cluj-Napoca. Secretul unei bune conviețuiri multi/interetnice este comunicarea, în special culturală – prin intermediul muzicii, artei etc.

M-a impresionat că la una dintre cele două acțiuni culturale la care am participat a venit și a luat cuvântul primarul (român) din Aiud, Mihai Horaţiu Josan. În localitatea pe care o reprezintă locuiesc sub 20% etnici maghiari, dar administrația publică locală acordă o importanță sporită comunității maghiare.  Colegiul Național Bethlen, un simbol al Aiudului, este cel care a obținut finanțarea necesară înaintea unor licee cu predarea în limba română din localitate, care necesită și ele renovare sau restaurare.

Am plecat de la Cluj cu gândul că o comunitate etnică minoritară nu poate să dispară atâta timp cât cei care o constituie își iubesc limba și cultura, și atâta timp cât luptă pentru respectarea drepturilor lor. Minoritatea maghiară din România este un exemplu pentru minoritatea moldo-română din Ucraina, atât în ceea ce privește integrarea, cât și în ceea ce privește conservarea și dezvoltarea propriei culturi. Desigur, un rol deosebit de important îl are și țara mamă – pentru comunitatea maghiară – Ungaria, care sprijină conaționalii de peste hotare. Republica Moldova nici nu se compară cu statul ungar în ceea ce privește interesul pentru comunitățile conaționalilor de peste hotare și spijinul acordat acelora. Probabil, încă mai trebuie să treacă mult timp până când autoritățile de la Chișinău vor fi capabile să înțeleagă că: un stat nu există pentru îmbogățirea celor care au ajuns la putere, în urma utilizării diferitelor metode într-o campanie electorală; un stat nu există, în ultimă instanță, nici pentru îmbogățirea cetățenilor săi din interiorul frontierelor (deși acesta trebuie să fie un deziderat permanent al guvernanților); un stat există pentru păstrarea și dezvoltarea unui neam (în primul rând, a culturii sale – a limbii, tradițiilor ș.a.). Ar putea părea șocant și incredibil pentru guvernanții de la Chișinău, dar cei (puțini) dintr-un neam, aflați peste hotarele politice ale statului de care sunt legați prin nume, sunt primii care trebuie ajutați de țara mamă să-și păstreze și dezvolte cultura, etnicitatea și nu în ultimul rând afacerile.