Imperiul
Bizantin a fost înfrânt definitiv de către turci o dată cu căderea
Constantinopolului în 1453. Sfârșitul tragic al unuia dintre cele mai
strălucite imperii din istoria omenirii a fost determinat de moravurile care se
impusese acolo: din cauza degradării morale acel stat slăbise și a dispărut (se
pare că aceasta este o axiomă: toate statele și popoarele care au dispărut, au
avut ca și cauză principală degradarea
morală – din cauza ei, ca și cum Dumnezeu și-a întors fața de la acele
state). Într-un articol intitulat „Simptome de bizantinism”, Mihai Eminescu se
referea la „pasiunea meschină” (Mihai Eminescu, „Publicistică”, Chișinău, Ed. „Cartea
Moldovenească”, 1990, pag. 198) – cu limbajul teologic contemporan: patimile – celora care jucau rolul de „oameni
politici” și „bărbați de stat” în timpul vieții sale. În același articol,
Eminescu nota, cu referire la realitățile din timpul său: „Între capi iar sunt
o mulțime – de o necontestată inteligență, n-o negăm – dar pentru cari statul e
o unealtă pentru a-și mai reîmprospăta averile” (pag. 199). Într-un alt
articol, Eminescu arăta explicit: „Decăderea averii publice și descreșterea e
totdeauna rezultatul unei decăderi morale” (Ibidem, pag. 331). Atunci când
oamenii de stat se află la guvernare nu pentru a servi poporul țării, ci pentru
a-și spori averile personale, se poate vorbi de o decădere morală în acea țară.
În unul din manuscrisele sale,
Eminescu se referea la stat ca la un organism: „Într-adevăr, statul e ca un organism,
ca orișicare altul, ca statul albinelor și-al furnicilor și ca corpul de
esemplu. (…). Asemenea dacă un organ al societății de ex. judecătorii nu
funcționează după legi ci după natura inerției lor, adică după natura omului
particular, cauza este că corpul întreg se află într-o nesănătoasă reacțiune
contra puterilor naturei, corpul întreg al statului e bolnav (Mihai Eminescu,
„Fragmentarium”, Ed. Științifică și Enciclopedică, Buc. 1981, pag. 230). Într-un
asemenea stat, după Eminescu, „partida” care se află la putere „își apără cu
orice mijloace starea ei la putere (…)”. Eminescu a fost un geniu pentru că
reflecțiile sale, scrise în sec. XIX, în mod uimitor sunt actuale în sec. XXI –
cu referire la Republica Moldova.
La noi însă există unii (ca să nu-i
mai amintim pe oficialii UE) care cer însănătoșirea organismului statal de la
cei care sunt însăși sursa bolii. Despre sfârșitul Bizanțului Eminescu a scris:
„Atunci, pe cînd turcii împresurau Bizanțul, înăuntru se discutau și se certau
asupra unor subtilități teologice” (Mihai Eminescu, „Basarabia”, Ed „Verba”,
Chișinău, 1991, pag. 83). Și la noi există tendința de a se discuta despre
orice, numai nu despre chestiunea esențială (puține sunt mass-media
independente, nesubordonate politic). Acum, de exemplu, se discută despre
demisia procurorului general V. Zubco. Uneori mă gândesc că este o minune a lui
Dumnezeu faptul că statul Republica Moldova mai există.
Partea sa estică a fost deja înstrăinată (de Rusia), după
toate probabilitățile – irevocabil, deoarece oamenii de acolo nu vor să facă
parte dintr-un stat de care râd pentru că nu și-a putut alege (de fapt, aceiași
oameni de stat – cei din Parlament) președintele timp de 2 ani și șase luni, în
care prețurile la toate produsele (inclusiv tarifele) sunt mai mari, iar
pensiile, alocațiile și ajutoarele materiale de la stat – mai mici. Într-o altă
perioadă istorică, un stat ca Republica Moldova demult dispărea. Iată de ce,
statul Republica Moldova într-adevăr este o minune. De aceea, viața cetățenilor
moldoveni este minunată: unde se mai poate vedea așa ceva în direct, pe viu? E
drept că a fi martor ocular la colapsul unui stat este inconfortabil
– îți solicită sacrificii, deoarece impune majoritatea cetățenilor țării să
trăiască în sărăcie, de aceea mulți nu rezistă să fie spectatori ai acestui
spectacol (prețul biletului e prea scump pentru ei) și pleacă să trăiască și să
muncească peste hotare. Se pare că Republica Moldova ar putea atrage o mulțime
de turiști străini – căci nu oricând, nu în orice timp, poți vedea un stat
prăbușindu-se, dispărând și nici măcar dându-și seama ce i se întâmplă, cât de
gravă este situația sa. Desigur, Republica
Moldova nu Bizanțul. Dar semnele sau simptomele sunt
aceleași.
