Conflictul din zona nistreană a Republicii Moldova: schimbarea cauzelor

Articol scris pentru Moldova.org: 

Anul acesta se vor împlini 24 de ani de la începutul conflictului din zona estică a Republicii Moldova (început cu grevele împotriva legii cu privire la limba de stat, din 31 august 1989). În această perioadă de timp au avut loc schimbări fundamentale cu privire la cauzele care au generat în 1989 conflictul; astăzi, altele sunt cauzele care îl mențin (ca și conflict înghețat). Cauzele s-au schimbat, dar se pare că oficialii moldoveni, observatorii și comentatori politici au păstrat stereotipurile din 1989-1992, prin care examinează conflictul în starea sa actuală… Am identificat 12 cauze (lista de departe nu este exhaustivă) a cauzelor conflictului la începuturile sale (1989-1992):

1. Forţe politice din Moscova (preşedintele parlamentului sovietic A. Lukianov ş.a.) au instigat şi au sprijinit impunerea structurilor regimului care a uzurpat puterea, ca un mijloc de şantaj asupra Chişinăului pentru a menţine Moldova în cadrul URSS (pentru ca autorităţile de la Chişinău să semneze noul tratat unional).

2. Un număr mare de coloniști făceau parte din organele de conducere de stat (raionale, orășenești) şi din administraţia întreprinderilor. Fiindu-le frică să-şi piardă posturile şi privilegiile, persoanele respective au procedat la crearea structurilor „RSSMN”. Ei nu au vrut să împartă profiturile întreprinderilor „de subordonare unională” cu bugetul Republicii Moldova.

3. Existenţa unei mari mase de colonişti ruși la Tiraspol, Bender, Râbniţa şi în celelalte oraşe nistrene, care nu doreau să facă parte din Republica Moldova, pornită pe calea obținerii independenței – desprinderii de Rusia.

4. Parlamentul de la Chişinău a adoptat legile despre funcţionarea limbilor, despre drapelul de stat – tricolorul – fără să ţină seama de realitatea din zona nistreană şi fără a lua în calcul reacţia de acolo. Deoarece în regiune se afla o importantă populaţie de colonişti rusofoni și de persoane rusificate, care nu a folosit limba română/moldovenească până în 1989, persoanele respective s-au speriat şi au început să ia măsuri de apărare care au condus la crearea RMN.

5. Populaţia autohtonă rurală moldovenească, şi nu numai aceasta, a fost apatică, derutată şi speriată (au fost doar câteva excepţii – satele în care s-a opus rezistenţă armată: Cocieri, Molovata Nouă, Coşniţa, Pohrebea, Pârâta, Doroţcaia ş.a.). Apatia a fost consecinţa fricii inoculate de cazaci și „gardiști”.

6. Deoarece populaţia de pe malul stâng al Nistrului a fost victima terorii staliniste din 1917 până în 1953 (cu excepţia anilor 1941-1944), frica indusă atunci se resimțea încă în 1989-1992 – perioada destrămării URSS.

7. Datorită procesului de inducere a ideologiei sovietice – în conștiința populației de pe malul stâng al Nistrului – încă din 1917, unele persoane din zona nistreană erau mult mai sovietizare în mentalitate şi în 1989 îşi vedeau ameninţat modul de viaţă constituit de decenii, crezul ideologic, sistemul de organizare a vieţii. În 1989, o parte a populaţiei din zona nistreană încă nu era gata să conştientizeze necesitatea schimbărilor radicale ce se efectuau la Chişinău: renunţarea la sistemul politic monopartid şi la ideologia comunistă, apariţia germenilor economiei de piaţă, etc. (inclusiv, introducerea limbii moldoveneşti în instituţiile de stat şi în întreprinderi; până atunci era folosită limba rusă).

8. Regiunea din stânga Nistrului nu a făcut parte din statul român în perioada în care Basarabia a fost unită cu România (1918-1940). Respectiv, exista un decalaj privind conştiinţa naţională la populaţia basarabeană şi la cea transnistreană: în timp ce basarabenii se pronunţau hotărât pentru independenţă şi libertate, mulţi transnistreni, chiar moldoveni autohtoni, nici nu concepeau aşa ceva.

9. În perioada sovietică moldovenii din stânga Nistrului nu au beneficiat de suficiente grădiniţe şi şcoli cu predare în limba maternă, copiii fiind nevoiţi să fie instruiţi în limba rusă (mai ales în oraşe și în satele cu populaţie mixtă). Fiind rusificaţi, li s-a format o altă conştiinţă culturală (regională), decât cea a basarabenilor. Gradul de rusificare a moldovenilor a fost mult mai mare în stânga Nistrului și în Bender.

10. Autoritățile sovietice au exagerat prin propagandă şi manipulare abuzurile administraţiei româneşti din perioada 1941-1944 în Transnistria, care nu cedează prin anvergura lor crimelor staliniste de până atunci şi de după. Populaţiei transnistrene i s-a indus o ură şi o frică faţă de România (românofobie).

11. Armata a 14-a a URSS, staţionată până în prezent în zona nistreană, a participat la acţiunea de uzurpare a puterii şi de impunere a unui regim de ocupaţie militară rusească.

12. Cazacii de pe Don, mercenarii din Rusia, ofiţerii în rezervă ai armatei sovietice, care au primit locuinţe şi s-au stabilit în perioada anterioară conflictului în oraşele din zona nistreană a Moldovei, persoane din forţele de menţinere a ordinii din alte republici (în special cele baltice), care s-au aciuat, după puciul din august 1991, la Tiraspol, au înfăptuit uzurparea puterii şi impunerea regimului de ocupaţie militară rusească.

Consider că în prezent aceste cauze sunt de domeniul trecutului (istoriei). În prezent, nu acestea sunt principalele cauze care, în condițiile apartenenței formale a zonei nistrene la Republica Moldova, determină populația din zona respectivă să dorească să fie în afara RM. Cauzele care îi determină în prezent pe cei mai mulți dintre „nistreni” să dorească independența „RMN” sau integrarea în Federația Rusă vizează faptul că:

1. Republica Moldova nu reprezintă un model politic pentru zona nistreană: faptul că timp de doi ani și șase luni la Chișinău nu a putut fi ales președintele, iar după ce a fost ales el lipsește în momente importante în care ar trebui să-și îndeplinească atribuțiile, inclusiv pe cea de mediator între ramurile (instituțiile) puterii de stat și între componentele AIE, ca „garant al unității (…) țării” (art. 77, Constituția RM), este un impediment în eventuala opțiune a populației din zona nistreană de a fi parte a RM. Certurile (reglările de conturi) din AIE nu contribuie nici ele la atractivitatea RM pentru populația din zona nistreană.

2. Republica Moldova nu reprezintă un model social pentru populația din zona nistreană: pensiile acolo sunt mai mari, iar tarifele, prețurile la toate produsele și serviciile sunt mai mici. Deci oamenii de acolo (inclusiv cei care se gândesc la venitul pe care îl vor avea când vor ieși la pensie) nu au cum să dorească o (re)integrare într-un stat în care s-o ducă la bătrânețe mai rău decât o duc pensionarii de acum. În general, se crează impresia că administrația formațiunii teritorial-administrative a zonei nistrene este pentru populație, în timp ce în RM – populația țării este pentru îmbogățirea clanurilor economice.

3. Republica Moldova nu reprezintă un model economic pentru zona nistreană: monopolurile impuse de clanuri economice fac ca economia să se dezvolte anevoios (iar ca rezultat, prețurile la produse și servicii în RM sunt mai mari decât în zona nistreană). 

            Pe scurt, există o incompatibilitate între ceea ce reprezintă acum Republica Moldova (pe teritoriul aflat sub jurisdicția autorităților publice centrale de la Chișinău) și zona nistreană. Soluționarea conflictului la etapa actuală înseamnă compatibilizarea celor două sisteme prin creșterea nivelului de dezvoltare economică a RM, creșterea mărimii pensiilor, reducerea prețurilor, eficientizarea funcționării sistemului politic de stat (a instituțiilor statului). Până când nu vor fi realizate aceste deziderate – care din păcate nici măcar nu sunt luate în considerare de către responsabilii oficiali de soluționarea conflictului și de reprezentanți ai societății civile de la Chișinău, o soluționare prin (re)integrarea zonei nistrene în Republica Moldova, fără acceptul populației din zona nistreană, nu mi se pare plauzibilă, oricât și-ar dori acest lucru ministrul de externe de la Kiev Leonid Kojara sau alți oficiali străini.

            P.S. Mai recomand.