marți, 14 august 2012

Doamna Angela Merkel și reunificarea de care are nevoie Republica Moldova


Pe 22 august curent cancelarul german Angela Merkel va efectua o vizită la Chișinău. Va fi semnul atenției sporite pe care o acordă Germania statului moldav. Până în prezent, de fiecare dată când premierul Vlad Filat s-a întâlnit cu doamna Angela Merkel – în Germania – comentatorii politici își puneau mari speranțe în rolul pe care îl poate juca Germania în destinul Republicii Moldova, implicit în soluționarea conflictului nistrean. De exemplu, revenit în ţară, după ce pe 19 mai 2011 a avut o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel la Berlin, premierul Vlad Filat a reiterat hotărârea conducerii germane de a se implica în soluţionarea conflictului din estul Republicii Moldova şi s-a arătat surprins de faptul că doamna Merkel cunoaşte atât de bine situaţia din Moldova, legată de conflict. Potrivit cancelarului german, soluția ce va fi identificată trebuie să asigure o viață mai bună tuturor cetățenilor Republicii Moldova într-o țară unită”. Oficialul european a mai spus că în discuțiile purtate cu Președintele [de atunci al] Federației Ruse, Dmitrii Medvedev, a pledat pentru accelerarea procesului de identificare a unei soluții care să conducă la reintegrarea Republicii Moldova”. „Noi înțelegem situația Moldovei, deoarece Germania a fost afectată de scindare” [1], a adăugat Merkel.


Este totuși îndoielnic dacă doamna Merkel „cunoaşte atât de bine situaţia din Moldova, legată de conflict”, din moment ce a comparat scindarea Moldovei cu cea a Germaniei. După accederea la putere a lui Evghenii Șevciuk (decembrie 2011) nu s-a schimbat nimic în discursul oficial de pe timpul „președinției” lui Igor Smirnov. Viziunea impusă de Smirnov nu a fost combătură de noua conducere de la Tiraspol. De exemplu, într-un interviu pentru publicaţia poloneză Nowa Europa Wschodnia”, fostul preşedinte Igor Smirnov declara că soluționarea conflictului nistrean, după exemplul unirii celor două Germanii, propus de politicienii europeni, este inacceptabil. Smirnov spunea că este pentru unificarea regiunii pe care o conduce şi a Republicii Moldova (sic!) cu Rusia: Sunt de acord că împreună am fost în componența RSSM, dar nici legal, nici istoric, nici economic, noi nu am trăit în același stat cu Republica Moldova. Am fost mereu separați în toate domeniile. Prin urmare, exemplul Germaniei de Vest şi [al] celei de Est nu este unul reprezentativ" [2]. Evghenii Șevciuk continuă acest discurs, cu diferența că vorbește de unificarea Republicii Moldova cu Nistrenia nu în cadrul Rusiei, ci în cadrul Uniunii Eurasiatice: „Potrivit ultimilor sondaje, majoritatea populației din Republica Moldova este dezamăgită de procesul de integrare europeană, preferând cooperarea cu Federația Rusă şi Uniunea Eurasiatică. Această atitudine este similară cu cea a oamenilor din Transnistria. Astfel, putem vorbi despre apropierea societăţii moldoveneşti de a noastră. Consider că aceste procese sunt pozitive şi cine ştie, poate în viitor, vom discuta despre unificarea economică a Republicii Moldova cu Transnistria, în baza unor noi forme de participare. De exemplu, în cadrul unor noi proiecte de integrare cu Uniunea vamală şi [cu] partenerii noştri din est" [3].


Resultă că, în ciuda afirmației lui Filat, doamna Merkel nu avea în 2011 o bună informare despre situaţia reală legată de conflict, despre natura conflictului din estul RM. Mă îndoiesc că o are acum. Doamna cancelar nu o avea din cauză că responsabilii de la Chişinău nu au o înţelegere corectă a naturii şi esenţei conflictului. S-a ajuns la aceasta deoarece opinia publică din Republica Moldova şi din lume a fost supusă unui înalt grad de manipulare. Pentru o persoană neavizată, la prima vedere pare logic faptul că întrucât au existat două Germanii, se impunea ca, la un moment dat, cele două părţi ale unei naţiuni să se reunească. Pe Nistru există Republica Moldova şi o Republică Moldovenească Nistreană. Deci s-ar impune o reunificare şi o reintegrare a lor, aşa cum vedea (și se pare că vede și acum) doamna Merkel. Numai că RMN este moldovenească doar cu numele, adică prin această denumire este manipulată opinia publică. Este o situaţie cu totul diferită de cazul celor două foste Germanii de până în 1990 sau al celor două Corei. Practic, RMN este o Republică Rusă Nistreană, atât prin ajutorul financiar constant și consistent primit din Federația Rusă (70% din deficitul bugetar), prin controlul armat şi al serviciilor de securitate exercitat de Rusia pe acel teritoriu, prin administraţia formată din persoane venite din Rusia (deşi moldovenii constituie puțin sub 40% din populaţia regiunii, niciun moldovean nu face parte din guvernul” de la Tiraspol, format din nouă miniştri, atât pe timpul „preşedinţiei lui Smirnov cât și în prezent), prin limba rusă – oficială, folosită în administraţie şi în spaţiul public, dar chiar şi din punct de vedere formal: Noi nu am ieșit din componența URSS, iar Rusia este succesorul Uniunii Sovietice”, declara Smirnov. Oricine ar fi la putere în Federația RusăElțin, Putin, Medvedev – înțelege că în Transnistria locuieşte poporul rus", nota Igor Smirnov într-un alt interviu pentru postul de radio Golos Rossii” [4]. Astfel, din punctul de vedere al fostului şef de la Tiraspol, RMN este un teritoriu rusesc (în cadrul actualei Rusii), locuit de ruşi, şi pe Smirnov nu îl preocupa atât de mult recunoaşterea internaţională a RMN. Nici actuala conducere de la Tiraspol nu cere la negocierile în formatul 5+2 recunoașterea independenței „RMN”. În respectivul interviu, jurnaliştii polonezi de la Nowa Europa Wschodnia” l-au rugat pe Smirnov să comenteze situația în care comunitatea internaţională nu recunoaşte juridic statul nistrean. Fostul preşedinte” de la Tiraspol spunea, ca pentru oameni care habar nu aveau despre ce întreabă, că important este ca Federația Rusă să înțeleagă Nistrenia ” [Pridnestrovie]. Desigur, Rusia o înţelege Și, din păcate, mult mai bine decât doamna Merkel.  


Cu toate că era de părere că în Nistrenia locuiește poporul rus, Smirnov s-a referit și la moldovenii de acolo: Doar la noi au rămas adevărați moldoveni care citesc şi scriu în grafia chirilică" [2], mai spunea el jurnaliştilor de la Nowa Europa Wschodnia”. Într-adevăr, acolo există un fenomen interesant: pot fi întâlnite persoane care se declară moldoveni (pentru că bunicii sau părinţii le sunt moldoveni în acte), dar care gândesc şi vorbesc în limba rusă, și sunt loiali Rusiei – succesoarei URSS (gen Grigore Maracuța). Pe aceste persoane Igor Smirnov cu siguranţă le poate include în noţiunea poporul rus” din Nistrenia [Pridnestrovie].


Conducerea de la Chişinău, oficialii statelor europene care vor să contribuie la soluţionarea conflictului nistrean ar fi bine să înţeleagă că denumirea de republică moldovenească nistreană este o farsă, că teritoriul de pe malul stâng al Nistrului din punct de vedere istoric a aparţinut Ucrainei. Ar fi bine să ia în considerare faptul că populaţia rusă şi rusificată de acolo este orientată spre Rusia, iar întrucât includerea, de jure, a teritoriului respectiv în statul rus nu este posibilă (deoarece teritoriul respectiv nu se mărgineşte cu Rusia și, spre deosebire de regiunea Kaliningrad, nu există o cale de acces maritimă), rusofonii, împreună cu ucrainenii, de acolo ar prefera Ucraina. Să nu uităm că pe 25 august 1991 Sovietul Suprem de la Tiraspol a adoptat declaraţia de independenţă a RMN şi o adresare către Sovietul Suprem al Ucrainei. În zilele imediat următoare Smirnov cu un grup de camarazi s-a deplasat la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele Leonid Kravciuk şi a-i înmâna rugămintea de a fi primită Nistrenia [Pridnestrovie] în componenţa Ucrainei” [5, pag. 268].


Cu părere de rău, conducerea de la Chişinău nu înţelege faptul că astăzi, cu sau fără armata rusă în zona nistreană a RM, oamenii de acolo nu pot fi impuşi să accepte să se supună unor decizii politice care îi vizează, dar cu care nu sunt de acord. E bine să scăpăm de mitul conform căruia dacă va fi retrasă armata rusă de pe Nistru, populaţia de acolo, în totalitatea ei, va accepta jurisdicţia Republicii Moldova.


Cred că în încercarea identificării unei soluții pentru rezolvarea conflictului nistrean trebuie să pornim de la faptul că în toamna anului 1940 regimul bolşevic de la Moscova a comis o crimă împotriva popoarelor ucrainean şi moldovean. Au fost rupte din trupul Basarabiei nordul şi sudul regiunii. Acum, în raioanele Noua Suliţă şi Reni majoritatea populaţiei o constituie moldovenii (aşa se identifică şi se declară ei înşişi). Iar din Ucraina au fost rupte teritorii pe care s-au aflat şi se află zone compacte cu sate ucrainene – în raioanele Rîbnița, Camenca, mai puțin raioanele Dubăsari, Grigoriopol şi Slobozia. Dacă se poate vorbi de o reunificare a Moldovei (şi de o suluţionare durabilă a conflictului), ea nu poate să vizeze decât reunificarea moldovenilor din Noua Suliţă, a românilor moldoveni din raioanele Herţa, Adâncata şi Storojineţ cu Republica Moldova şi reunificarea populaţiei ucrainene şi ruse din stânga Nistrului cu Ucraina. Localitățile moldovenești din stânga Nistrului ar urma să rămână în cadrul RM. Schimbul de localități (teritorii) între Republica Moldova şi Ucraina, după precedentul Palanca – Giurgiuleşti (1999), dar mai ales după precedentele de schimburi de teritorii între Cehia și Slovacia în 1993, între România și Cehoslovacia în 1920 [6], între România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 1924 [7] ș.a., este una din cele mai bune soluţii, care poate pune capăt oricăror tensiuni în zonă. Harta etnică a zonei nistrene este relevantă pentru constatarea traseului pe care îl poate urma graniţa ucraineano – moldavă.


Un moldovean din Noua Suliţă îmi spunea că „moldovenii din nordul Basarabiei nu sunt revoluţionari [rebeli]. Dacă ar fi, ar trebui să se ascundă în munţi, iar ei nu au munţi în preajmă. Imperii şi state străine vin peste ei, dar ei rezistă, le acceptă pe toate pentru că sunt legaţi de pământul lor. Şi continuă să se numească moldoveni”. Coloniştii ruşi de la Tiraspol îşi pot permite să fie rebeli pentru că au armata rusă în spate, sau mai degrabă în faţă, în timp ce moldovenii de la Noua Suliţă nu au nici un sprijin din partea Republicii Moldova.


Nu ştiu de ce de la prăbuşirea URSS în 1991 încoace tema graniţei impuse de Moscova în 1940 nu a fost discutată în spaţiul public. Mai mult, în 1999 preşedintele Petru Lucinschi a semnat un tratat cu Leonid Kicima, preşedintele Ucrainei, prin care a recunoscut raptul de la 1940, fără să întrebe opinia poporului Republicii Moldova, fără să întrebe opinia moldovenilor (românilor) din teritoriile înstrăinate. Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici afirma, într-un alt context, că Nimic nu este ireversibil în istorie”. Tema graniţei ucraneano – moldave trebuie să fie discutată în societatea moldovenească, în contextul identificării unei soluţii durabile pentru conflictul nistrean.


Schimbul despre care scriu este parte a soluţiei unui conflict de pe continentul european şi o contribuţie la edificarea unui climat de securitate în regiune, de care are nevoie întreaga Europă. Este vorba de un schimb a două suprafeţe total egale (şi egale ca importanţă geopolitică – nu este vorba aici de a cere gurile Dunării, importante pentru orice stat și pe care Ucraina nu le va restitui), după care suprafaţa Ucrainei şi Republicii Moldova să rămână la fel ca înainte, dar nedreptatea istorică să fie reparată măcar în parte şi conflictul de pe Nistru să fie soluţionat. Dacă Germania şi alţi parteneri ai Republicii Moldova vor înţelege că aceasta este reunificarea de care are nevoie Republica Moldova, problema va fi soluţionată definitiv.


          Refrințe:


1. Întâlnire Vlad Filat și Angela Merkel. Germania pune cuvântul pentru Moldova”, http://unimedia.md/?mod=news&id=34040.

2. „Smirnov îi răspunde lui Merkel: Soluționarea conflictului transnistrean după modelul unificării Germaniei este inacceptabil”, http://unimedia.md/?mod=news&id=34104.

3. Șevciuk admite unificarea economică a Republicii Moldova cu Transnistria, în cadrul Uniunii Euroasiatice”, http://unimedia.md/?mod=news&id=44901.

4. Smirnov: Oricine ar fi la putere în Rusia, el înțelege că în Transnistria locuieşte poporul rus”, http://unimedia.md/?mod=news&id=33233.

5. Costaş Ion, Dni zatmeniia”, Chişinău, 2010.

6. „Cum s-a unit Maramureșul cu Țara”, http://www.viseudesus.ro/maramuresul-istoric/36-maramures/50-cumsaunit,

7. „Frontiera între România și Serbia”,

Postări populare