Am comentat azi la Publika TV decrarațiile expertului principal ONU,Thomas Hammarberg, privind drepturile omului în „Transnistria”, făcute la un briefing de presă, după ce a vizitat regiunea nistreană a Republicii Moldova, în care Federația Rusă își exercită jurisdicția (după calificarea CEDO în cauza Ilașcu și în cauzele celorlalți membri ai așa-zisului grup Ilașcu). Am expus câteva idei:
1. Nu se poate vorbi de zona nistreană ca despre „o regiune separatistă”. În actele de formare a „RMN” autorii nu au scris nicăieri că „RMN” iese din componența RSSM. Republica Moldova a ieșit din componența URSS. După cum este scris în Declarația de independență, RM „CERE[A] Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova”. URSS și succesoarea sa Federația Rusă și-a retras trupele doar de pe o parte a teritoriului RM care se afla sub ocupație. Zona nistreană a rămas până în prezent sub ocupațua Federației Ruse. Să utilizezi astăzi clișeul „zonă nistreană separatistă” înseamnă să legitimezi regimul de acolo și să-i atragi simpatia comunității internaționale, care a sprijinit cazurile reale de sparatism: Darfur (Sudanul de Sud), Kosovo, Timorul de Est ș. a.. Este ciudat că azi poți auzi expresia „regiunea separatistă” din estul RM atât de la Voronin, cât și de la Ghimpu și Filat - în această privință, cu toții sunt într-o luntre. În realitate, Republica Moldova este o republică separatistă, dar care până în prezent nu s-a separat complet de Federația Rusă, care menține o parte a teritoriului țării noastre sub ocupație.
2. Problema drepturilor omului trebuie analizată pe două paliere: a) respectarea drepturilor omului în regiunea nistreană, asigurarea accesului rezidenților din acea zonă la instranțele din RM (curți de apel, Curtea Supremă) și la CEDO; b) respectarea drepturilor culturale ale comunității moldovenești din zonă. Autoritățile de la Chișinău ar trebui să ceară trecerea la alfabetul latin a limbii moldovenești folosite în școlile din satele regiunii nistrene, să contribuie la asigurarea cu manuale și literatură artistică (măcar a clasicilor literaturii) a școlilor și bibliotecilor de acolo, așa cum lucrează în acest sens Feredația Rusă și Ucraina. Un student de etnie rusă originar de acolo, care studiază la Chișinău, mi-a spus că autoritățile de la Tiraspol nu ar avea nimic împotrivă ca Guvernul de la Chișinău să ajute bibliotecile din zonă cu literatură artistică a unor autori moldoveni (așa cum fac Rusia și Ucraina). Problema este însă că Guvernului Filat pară că nu îi pasă de soarta oamenilor de acolo - atât în ceea ce privește respectarea drepturilor culturale ale comunităților etnice (în primul rând ale celei moldovenești), cât și în ceea ce privește respectarea drepturilor omului. RM poate să ceară respectarea acestor drepturi în cadrul consultărilor în formatul 5+2: de ex. recunoașterea statutului de parte egală a RMN, reluarea circulației trenurilor pe sectorul nistrean al căii ferate, colaborarea vamei moldovenești cu vama nistreană - în schimbul revenirii la alfabetul latin al limbii moldovenești, folosită în zona nistreană, permiterea accesului autorităților de la Chișinău în școlile moldovenești din zonă și asigurarea lor cu manuale și literatură didactică (moldovenii de acolo preferă să-și dea copiii în școli cu predarea în limba rusă, pentru că acelea sunt mai bine dotate), respectarea drepturilor sătenilor din localitățile Corjova și Mahala de a fi o cumună, de a-și alege primarul și consiliul sătesc (practic, să li se recunoască dreptul de a se afla sub jurisdicția RM; acum cele două localități sunt considerate de către autoritățile de la Tiraspol ca părți ale orașului Dubăsari), accesul organelor de control ale RM în penitenciarele din zona nistreană ș.a.. Cu părere de rău însă, reprezentanții RM pleacă la Vilnius, Dublin sau Viena, la negocieri în formatul 5+2, ca în turism, zâmbesc lejer în ședințe și sesiuni foto, și acceptă tot ce le cer reprezentanții Tiraspolului, fără să abordeze problemele reale cu care se confruntă populația din zona nistreană. Să nu uităm că în practica internațională sunt prevăzute și sancțiuni ale comunității internaționale cu privire la regimuri care nu respectă drepturile omului...
