vineri, 10 februarie 2012

INADVERTENŢELE DIN HĂRŢILE ADMINISTRAŢIILOR DE LA TIRASPOL ŞI CHIŞINĂU - POTENŢIAL DE ESCALADARE A CONFLICTULUI DIN ZONA NISTREANĂ A REPUBLICII MOLDOVA


Pe data de 24 octombrie 2011 portalul de ştiri „Unimedia” a difuzat ştirea intitulată „Situația în Zona de Securitate se agravează. CUC: Au fost instalate alte două posturi ilegale” [2], în care se relata despre faptul că „Delegaţia moldovenească din Comisia Unificată de Control trage alarma în legătura cu ultimele evenimente din Zona de Securitate. Potrivit acesteia, situația s-a agravat în ultima perioadă. Structurile de forţă transnistrene au instalat astăzi, 24 octombrie [2011], ilegal, două noi aşa numite „posturi de grăniceri-vamă-migraţionale” în apropierea s. Pogrebea şi a digului hidrocentralei de la Dubăsari. Acest lucru a avut loc fără acordul organelor de conducere ale operaţiunii de pacificare şi încălcând flagrant hotărârile CUC şi prevederile Acordului de încetare a focului din 1992. Delegaţia moldovenească din cadrul Comisiei Unificate de Control îşi exprimă îngrijorarea faţă de agravarea din ultima perioadă a situaţiei în Zona de Securitate şi în special faţă de ultimele acţiuni întreprinse contrar adresării reprezentanţilor OSCE, Federaţiei Ruse şi Ucrainei în CUC, din 20 octombrie curent, prin care mediatorii au adresat un apel către părţi să se abţină de la orice acţiuni unilaterale, care pot conduce la deteriorarea situaţiei în regiune.  „Scopul evident al acestor acţiuni este tensionarea în continuare a situaţiei în localităţile din Zona de Securitate, în special din raionul Dubăsari. Instalarea aşa-numitor posturi de control va complica şi mai mult viaţa cotidiană a populaţiei din regiune, reprezentînd un impediment suplimentar în calea asigurării liberei circulaţii a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, se menționează într-o declarație a CUC. În acest sens, delegaţia moldovenească din Comisia Unificată de Control declară că cere înlăturarea imediată şi necondiţionată a posturilor ilegal instalate şi lichidarea obstacolelor existente în prezent în calea liberei circulaţii a oamenilor. Totodată, a fost solicitată implicarea urgentă a reprezentanţilor OSCE, Federaţiei  Ruse şi Ucrainei în vederea revenirii la situaţia existentă anterior şi organizării în regim de urgenţă a şedinţei extraordinare a Comisiei Unificate de Control la faţa locului.

Acest caz a scos în evidenţă o problemă care, cu părere de rău, este trecută cu vederea de către autorităţile de la Chişinău. Ea constă în faptul că în conformitate cu articolul 14 al Constituţiei de la Tiraspol, “„n componenţa Republicii Moldoveneşti Nistrene intră: oraşele – Bender (cu satele Varniţa, Gâsca, Proteagailovca), Dubăsari, Rîbniţa, Tiraspol; raioanele – Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Slobozia, Rîbniţa. Graniţele şi teritoriul Republicii Moldoveneşti Nistrene se determină prin lege” [3]. În articolul 5 scrie că „Pământul, zăcămintele, apele, pădurile, spaţiul aerian, de asemenea resursele naturale constituie obiectul proprieteţii exclusive a statului” [4]. De asemenea, în preambul este scris: „Noi, poporul multinaţional al Republicii Moldoveneşti Nistrene, - uniţi printr-un destin comun pe pământul nostru; (...)” [5] (subl., A.L.). Din aceste citate rezultă faptul că administraţia de la Tiraspol a inclus în cadrul teritoriului „RMN” satul Varniţa, locuitorii căruia s-au pronunţat mereu pentru apartenenţa lor la statul Republica Moldova (RM), fiind cetăţeni ai RM. Dintr-o hartă editată de tipografia “Poligrafist” din Bender, în 2006, în conformitate cu legile adoptate la Tiraspol şi care exprimă poziţia oficială a administraţiei de la Tiraspol cu privire la teritoriul pe care îl administrează, aflăm pe cât se întind, în viziunea Tiraspolului, două raioane unde în 1992 s-au desfăşurat lupte armate: raionul Dubăsari cuprinde pe de o parte satele Molovata Nouă, Roghi, Vasilievca şi Cocieri, iar pe de altă parte satele Pîrîta, Coşniţa, Pohrebea şi Doroţcaia; raionul Slobozia cuprinde satul Copanca de pe malul drept al Nistrului. După cum se ştie, locuitorii tuturor acestor sate s-au pronunţat şi au luptat pentru integritatea teritorială a RM. Nu ştim, de altfel, care este opinia locuitorilor celorlalte sate basarabene – Chiţcani, Mereneşti, Cremenciug şi Zahorna – rămase probabil din inerţie în raionul Slobozia, în care au fost incluse în perioada sovietică.

Dacă examinăm hărţile editate la Chişinău, putem constata o situaţie diametral opusă. Astfel, pe harta teritorial – administrativă a Republicii Moldova elaborată şi întocmită pentru tipar de către Institutul de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru “INGEOCAD”, sub egida Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM, ediţia a şasea, anul 2008, satele Molovata Nouă, Roghi, Vasilievca şi Cocieri sunt reprezentate ca făcând parte din raionul Dubăsari al RM, satul Varniţa cu întreg municipiul Bender, inclusiv cu satele Gâsca şi Proteagailovca, sunt reprezentate în afara „Unităţii teritoriale din stânga Nistrului”, deci aflându-se sub jurisdicţia Chişinăului, la fel ca şi satele Chiţcani, Mereneşti, Cremenciug şi Zahorna, fără să mai stăruim asupra satului Copanca. Pe harta editată la Chişinău, spre deosebire de cea editată la Bender, este indicat că „limitele administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova sînt stabilite conform Legii nr. 764 – XV, din 27 decembrie 2001 (modificarea Legii prin Legea nr. 37-XV din 14 februarie 2003 şi prin Legea nr. 124-XV din 18 martie 2003)”. Neconcordanţele între harta editată la Bender şi cea editată la Chişinău sunt evidente.

În conformitate cu Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului în regiunea nistreană a Republicii Moldova, din 21 iulie 1992, semnat de preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin şi preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, se prevedea oprirea focului pe liniile de luptă ale celor două părţi implicate în conflict (de altfel, în Acord nu sunt denumite părţile în conflict) şi crearea unei zone de secutitate, specificându-se: „Coordonatele concrete ale zonei vor fi determinate de un protocol special al părţilor, care participă la executarea prezentului Acord” (Articolul 1, alineatul 2). Deşi în acordul din 1992 nu a fost stabilită graniţa între Republica Moldova eliberată de prezenţa armatei ruse şi estul Moldovei, rămas în continuare sub controlul armatei ruse, care a participat în război împotriva RM, observatorii au dedus în mod tacit faptul că această graniţă urma să corespundă liniilor de luptă, la momentul opririi focului. În acest sens, satele Coşniţa, Pîrîta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri, Varniţa, Copanca, aflate în spatele liniei frontului, nicidecum nu pot fi considerate părţi ale RMN. La 14.08.1992 a fost semnată Dispoziţia Nr. 6 intitulată „Dispoziţia temporară privind principiile de bază ale activităţii organelor de minţinere a ordinii de drept în zonele cu regim de securitate sporit ale regiunii nistrene a Republicii Moldova”. Această dispoziţie, într-o oarecare măsură, a constituit acel protocol care aşa şi nu a fost elaborat şi semnat cu privire la „coordonatele concrete ale zonei” – implicit cu privire la graniţa „concretă” dintre zona rămasă sub controlul Tiraspolului şi teritoriul liber al Republicii Moldova. În conformitate cu această „Dipoziţie”, în satele Molovata Nouă, Cocieri, Coşniţa (Pohrebea intră în comuna Coşniţa) şi Pîrîta urma să activeze Poliţia moldovenească; în oraşul Dubăsari şi în satele Garmaţcoe, Ţâbuleuca, Goian, Doibani şi Dzerjinskoe urma să activeze Miliţia regimului de la Tiraspol. Astfel, indirect, graniţa în sectorul din stânga Nistrului, dintre teritoriul liber al Republicii Moldova şi zona rămasă sub ocupaţie rusă este graniţa dintre localităţile unde activează Poliţia şi cele unde activează Miliţia. Un caz deosebit este cel al satului Doroţcaia. Pe 19.11.2011 Ion Leahu, reprezentant al Republicii Moldova în cadrul Comisiei Unificate de Control, mi-a comunicat în cadrul unui interviu că în Doroţcaia activează Poliţia, dar în acelaşi timp, de două ori pe săptămână, în localitate vin doi miliţieni de la Dubăsari, care în clădirea Primăriei recepţionează plângeri de la locuitorii satului. Acest lucru se întâmplă deoarece din perioada sovietică în satul Doroţcaia s-a păstrat „Sovietul sătesc”, în frunte cu un preşedinte care promovează interesele administraţiei de la Tiraspol, cu toate că niciodată din perioada conflictului până în prezent în Doroţcaia nu s-au mai desfăşurat alegeri noi în „Sovietul sătesc”. Într-o oarecare măsură, situaţia din Doroţcaia este comparabilă cu cea din satul Corjova, pe care autorităţile regimului nerecunoscut îl consideră parte a oraşului Dubăsari: aici însă Poliţia moldovenească nu poate activa, deşi activează un primar ales şi un consiliu sătesc ales, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, toleraţi de regimul de la Tiraspol. În ceea ce priveşte sectorul din dreapta Nistrului, Ion Leahu mi-a comunicat că în prezent administraţia oraşului Bender a iniţiat amenajarea unei gunoişti între satele Gâsca şi Fârlădeni. Conform hărţii moldoveneşti, ambele sate fac parte din raionul Căuşeni. În fapt, satul Gâsca nu se află însă sub jurisdicţia Guvernului de la Chişinău. Deşi primarul satului Fârlădeni a declarat că terenul pe care urmează să fie amenajată gunoiştea nu este în raza satului său, ci în cea a satului Gâsca, preşedintele raionului Căuşeni se opune amenajării respectivei gunoişti, deoarece, formal, ambele sate fac parte din acest raion şi pentru a iniţia o asemenea construcţie este nevoie de acordul autorităţilor raionului.

Deoarece aceste aspecte, cu privire la neconcordanţele din hărţile editate la Chişinău şi Tiraspol, nu sunt examinate nici în cadrul şedinţelor Comisiei Unificate de Control, nici în cadrul negocierilor în formatul informal 5+2, aceste inadvertenţe reprezintă un potenţial de escaladare a conflictului din zona nistreană a RM. Utilizăm în această lucrare al doilea sens din DEX al noţiunii „inadvertenţă”: „nepotrivire, neconcordanță” [1]. Pentru cetăţenii RM, care îşi cunosc teritoriul ţării după hărţile editate la Chişinău poate părea straniu de ce administraţia de la Tiraspol şi-a permis să instaleze posturi vamale – de grăniceri – ale serviciului migraţie între satul Doroţcaia şi terenurile agricole ale locuitorilor satului. Răspunsul e simplu: pentru că administraţia de la Tiraspol consideră nu numai terenurile agricole respective, aflate la est de şoseaua Tiraspol – Rîbniţa, ci şi satele Coşniţa, Pîrîta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri, ca fiind parte din RMN, şi pe care le consideră ca aflându-se sub „ocupaţia vremelnică” a Republicii Moldova, după cum în perioada 1924-1940, structurile administraţiei din stânga Nistrului, ale Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM), considerau teritoriul Basarabiei ca aflându-se sub ocupaţia vremelnică a României, dar făcând parte din RASSM. În condiţiile în care în zona respectivă exercită puterea o administraţie din care fac parte persoane originare din Rusia (nici un localnic moldovean nu face parte din “guvernul” de la Tiraspol), în care se află trupe ale armatei regulate ruse, în care limba rusă exclusiv este utilizată în actele administraţiei (cu toate că limbile moldovenească şi ucraineană, formal au de asemenea statutul de limbi de stat) şi în spaţiul public, stârneşte nedumerire faptul de ce respectiva „republică” se mai numeşte „moldovenească” şi nu se numeşte „Republica Rusă Nistreană”, ea aflându-se, de altfel, cu excepţia oraşului Bender şi altor şase sate din partea basarabeană, pe teritoriul care în perioada ţaristă era numit „Novorossiia”. Nu cumva Republiva Moldovenească Nistreană se numeşte “moldovenească” pentru că autorităţile de la Tiraspol visează, la fel ca predecesoarele lor din RASSM, să acapareze şi restul teritoriului moldovenesc – Republica Moldova?

Importanţa inadvertenţelor din hărţile tipărite la Tiraspol şi Chişinău depăşeşte însă cadrul strict al raporturilor directe dintre Chişinău şi Tiraspol. Experţi din întreaga lume, atunci când analizează conflictul din zona nistreană a RM şi atunci când încearcă să găsească o soluţie conflictului, pornesc pe o pistă greşită din cauza a două elemente care induc în eroare persoanele neavizate cu privire la situaţia din teren. Primul element este cel al denumirii scurte a Republicii Moldoveneşti Nistrene, sau al traducerii denumirii de „Pridnestrovie”. Din păcate, atât în mass-media din Chişinău cât şi din întreaga lume s-a impus echivalentul „Transnistria” pentru rusescul „Pridnestrovie”. În perioada 12-23 septembrie 2011 am participat la o şcoală de vară cu genericul “Pown or player? Frozen conflicts in the former Soviet Union”, la Yalta, Crimeea, Ucraina. Unul dintre profesorii care au vorbit despre conflictele din fosta URSS a fost Stefan Wolff, profesor de Securitate internaţională la Universitatea Birmingham, Anglia, Regatul Unit [6]. În comunicarea sa dedicată conflictului din zona nistreană a RM, Wolff a expus mai multe viziuni, inclusiv pe a sa, cu privire la soluţionarea conflictului, folosindu-se de o hartă pe care graniţa din interiorul RM între teritoriul aflat sub jurisdicţia Chişinăului şi teritoriul aflat sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol şi a armatei ruse se află pe Nistru. El a propus un statut special pentru „Transnistria” – tot teritoriul din stânga Nistrului şi un alt statut, deosebit de cel al „Transnistriei”, pentru oraşul Bender. L-am întrebat dacă dânsul cunoaşte faptul că satele Coşniţa, Pîrîta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri, deşi se află în Transnistria, sunt totuşi sub jirisdicţia Chişinăului. „Locuitorii din aceste sate şi-au apărat cu arma în mână libertatea, de ce îi plasaţi în cadrul RMN fără să îi întrebaţi dacă acceptă aceasta?”, l-am întrebat. El s-a arătat nedumerit de detaliile pe care i le-am furnizat. Mi-a răspuns: „Dar conducerea Dv. foloseşte denimurea de Transnistria, inclusiv în actele legislative”. Stefan Wolff are dreptate: Legea Parlamentul RM nr. 173-XVI din 22.07.2005 a fost intitulată „Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)” [7]. Deoarece Guvernul de la Chişinău a denumit teritoriul necontrolat de el „Transnistria”, Stefan Wolff a înţeles că autorităţile moldovene consideră întreg teritoriul din stânga Nistrului ca aflându-se sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol. De aceea, pe el, probabil nu l-ar fi uimit faptul că autorităţile tiraspolene au instalat posturi de grăniceri, vameşi şi ai serviciului migraţie pe şoseaua Tiraspol-Rîbniţa; el mai degrabă ar fi uimit să constate că aceste posturi nu sunt pe Nistru, din moment ce Parlamentl RM adoptă legi din care rezultă că teritoriul din stânga Nistrului – „Transnistria” – este zona necontrolată de Chişinău şi căreia Chişinăul dotreşte să-i acorde un statut special.

Pe data de 25 noiembrie 2011, la sediul misiunii OSCE din Chişinău, fostul şef al misiunii, diplomatul american William Hill, actualmente angajat al Departamentului de Stat al SUA şi al National War College din Washington, a vorbit despre lecţiile de pe urma conflictului din Moldova. El şi-a intitulat prelegerea „Lecţii din conflictul moldo – transnistrean”, prezentând hărţi ale Moldovei în care graniţa între Moldova ieşită de sub ocupaţia URSS, respectiv a succesoarei sale – Federaţia Rusă, şi teritoriul moldovenesc rămas sub ocuaţia rusească trece pe Nistru. În secvenţa de întrebări – răspunsuri, de după prelegere, i-am spus domnului Hill că, în opinia mea, detaliile sunt importante şi l-am întrebat de ce hărţile ce reprezintă zona de conflict, pe care le-a prezentat, sunt inexacte, în condiţiile în care chiar în respectiva ptelegere el a spus că RM controlează o parte din teritoriul din stânga Nistrului, iar administraţia de la Tiraspol controlează o parte a teritoriului de pe malul drept al Nistrului. L-am mai întrebat de ce şi-a intitulat prelegerea, în limba enleză, în care a ţinut-o – "Lessons from the Moldova – Transnistria Conflict”, din moment ce autorităţile de la Tiraspol nu folosesc denumirea „Transnistria” cu referire la teritoriul pe care în controlează şi administrează? Cu părere de rău, nu am primit răspunsuri clare nici la prima, nici la a doua întrebare. De altfel, nici nu aveam cum să primesc. Aceste întrebări, care l-au stânjenit vizibil, erau retorice. Cum să folosească diplomatul american, cu referire la conflict, alte denumiri decât cele folosite de Guvernul de la Chişinău. Iar dacă autorităţile moldovene folosesc această denumire cu referire la zona necontrolată de ele din estul RM, de ce ar trebui să-şi facă probleme un diplomat american atunci când o repetă?

Consider că a sosit timpul să aibă loc o clarificare a denimirii utilizate cu referire la conflictul din estul RM şi cu referire la zona estică a RM. Întâi de toate ar fi bine să se înţeleagă că în 1992 a avut loc un război roso-moldovenesc, respectiv există un conflict ruso-moldovenesc îngheţat. Deci este incorect să se vorbească despre un conflict „între Moldova şi Transnistria”, aşa cum afirmă Stefan Wolff şi William Hill. Rusia a fost recunoscută ca fiind parte implicată în conflict printr-o decizie a CEDO din 2004 în Dosarul Ilaşcu. La 15 noiembrie 2011 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat din nou Rusia, pronunțând o decizie prin care a obligat statul respectiv să plătească noi despăgubiri, în valoare totală de 160 de mii de euro: câte 60 000 euro, în calitate de prejudicii, foştilor deţinuţi ai regimului de la Tiraspol, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa şi, respectiv, câte 20 000 euro rudelor acestora. Rusia a fost obligată să plătească pentru detenția ilegală în care au rămas Andrei Ivanțoc și Tudor Popa până în 2007. Asta deși CEDO încă în 2004 a obligat statele respondente (Federaţia Rusă şi Republica Moldova) să asigure eliberarea imediată a acestora. Curtea a constatat că Federaţia Rusă nu a îndeplinit hotărârea CEDO din 8 iulie 2004, care prevedea eliberarea imediată a lui Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa”. În ştirea „Unimedia”, din 15 noiembrie 2011, intitulată „Dosar de 160 mii euro! Rusia condamnată din nou la CEDO pe cazul Ilașcu!”, se mai menţionează: „Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa au fost arestați de către „autorităţile neconstituţionale ale Republicii Moldoveneşti Nistrene” pentru pretinse acte „teroriste” în cadrul conflictului armat din 1991-1992. Cererea către CEDO a fost înaintată în 2005, când Andrei Ivanţoc era deţinut în Tiraspol iar Tudor Popa – în Hlinaia. Ei au fost eliberaţi abia în iunie 2007. CEDO a constatat că reclamanţii au fost supuşi relelor tratamente şi torturii şi detenţia acestora a fost arbitrară, violând articolele Convenţiei Europene cu privire la Drepturile şi Libertăţile Fundamentale. În această cauză, de asemenea s-a examinat şi legalitatea detenţiei precum şi condiţiile în care reclamanţii au fost deţinuţi după 8 iulie 2004. La fel s-au examinat şi plângerile cu privire la restricţiile de a avea întrevederi şi contacte cu membrii familiilor acestora. Curtea a decis că cei doi deținuți cad sub jurisdicția Federaţiei Ruse (subl. A.L.) și a decis că Rusia este obligată să achite reclamanților câte 60 000 Euro şi 20 000 Euro rudelor celor doi, cu titlu de compensare a prejudiciului moral și material, plus 5240 Euro, total, drept compensare a costurilor şi cheltuielilor în proces. Deși dosarul este împotriva Rusiei și Republicii Moldova, CEDO a stabilit că Republica Moldova şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive de asigurare a drepturilor reclamanților prin prisma Convenţiei, începând cu iulie 2004 și a luat în considerare obiecția Guvernului RM cu privire la lipsa controlului efectiv asupra teritoriului Transnistriei” [8].

Guvernul de la Chişinău nu controlează o zonă a teritoriului său estic. Această zonă cuprinde cea mai mare parte a teritoriului din stânga Nistrului (fără satele Coşniţa, Pîrîta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri) – parte a provinciei istorice Transnistria, care vizează teritoriul dintre fluviile Bugul de Sud şi Nistru, şi o parte din teritoriul cisnistrean – Basarabia (oraşul Bender şi satele Gâsca, Proteagailovca, Chiţcani, Mereneşti, Cremenciug şi cătunul Zahorna) – teritoriul dintre fluviile Nistru şi Prut. Această zonă a rămas în continuare sub controlul armatei ruse şi este administrată de structuri ale Feredaţiei Ruse – în care activează cetăţeni ruşi, sosiţi pe acest teritoriu din Federaţia Rusă. Republica Moldova controlează de facto o parte mică a teritoriului său transnistrean – din stânga Nistrului (cele şase sate) şi cea mai mare parte a teritoriului cisnistrean, adică al Basarabiei. Este interesant că atunci când administraţia de la Tiraspol traduce în „limba moldovenească” denumirea „Pridnestrovie”, utilizează cuvântul „Nistrenia”, care este mai potrivit, deoarece prin utilizarea sa se evită confuziile pe care le-am semnalat la profesorul din Regatul Unit şi la diplomatul american. În fond, un eventual toponim „Nistrenia” este în spiritul limbii române, el fiind alcătuit, ca şi în cazul denumirii unei alte provincii româneşti – Oltenia. Aşa după cum toponimul Oltenia este în legătură cu râul Olt, iar cei care locuiesc acolo se numesc olteni,  „Nistrenia” ar fi denumirea unei zone legată de râul Nistru, locuitorii căreia pot fi numiţi „nistreni”, inclusiv pornind de la denumirea „republica moldovenească Nistreană”. Paralela olteni – Oltenia/ „nistreni” – „Nistrenia” confirmă existenţa unor reguli comune ale limbii române: atât la Craiova cât şi la Tiraspol. Din acest punct de vedere, pare chiar că toponimul „Transnistria”, care s-a impus în perioada celui de-al doilea război mondial, cu referire la teritoriul dintre Bugul de Sud şi Nistru, este oarecum neconform spiritului limbii române. Or, pornind de la toponimul „Transnistria”, populaţia care locuieşte în regiune ar trebui să fie denumită „transnistrieni”, „transnistrian”. Cu toate acestea, cei din stânga Nistrului sunt numiţi „transnistreni”, „transnistrean”. Tot aşa cum nu folosim forma „oltian” sau „oltieni”, ci „oltean”, „olteni”. 

Un alt aspect ce stârneşte încă anumite neclarităţi este cel cu privire la formatul negocierilor 5+2. Pe data de 28 matie 2011 Hubert Duhot, Attaché /Project Manager, Operations Section, la Delegația UE la Chişinău, mi-a spus într-un interviu că nu există un format formal 5+2, deoarece un format formal este cel în care părţile în conflict s-au recunoscut una pe alta. În cazul conflictului din estul Republicii Moldova, Chişinăul  nu recunoaște formațiunea „statală” nistreană. „Chișinăul nu recunoaște scrutinul [prezidențial] care urmează să aibă loc în decembrie curent [2011] în Transnistria,  nu recunoaște candidații înscriși pe listele de alegeri şi evident nu poate sprijini unul sau altul dintre acești candidaţi” [9], a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, citat de portalul de știri „Unimedia”. „Chișinăul nu este interesat să sprijine nicio candidatură, atât timp cât noi nu recunoaștem nici autoritățile de la Tiraspol, nici regimul de la Tiraspol şi nici alegerile propriu zise, care vor fi organizate” [10], a declarat Carpov în cadrul unui alt interviu pentru Europa Liberă. Astfel, paradoxal, poate fi vorba de negocieri oficiale, dar totuşi într-un format informal 5+2. Atâta timp însă cât Chișinăul nu recunoaște formațiunea statală nistreană şi ținând cont de faptul că CEDO a recunoscut că pe teritoriul estic al Republicii Moldova Federaţia Rusă își exercită jurisdicția, un format formal ar fi cel în care Republica Moldova și Federaţia Rusă vor fi părţile implicate în conflict. Ținând cont de faptul că dintre multiplele acorduri semnate din 1992 până în prezent se respectă doar cel din 21 iulie 1992, semnat de preşedinţii Fededaţiei Ruse şi Republicii Moldova, consider că doar prin acorduri semnate de autorităţile de la Moscova și Chişinău se poate ajunge la o soluţionare a conflictului din zona nistreană a RM, inclusiv la o reglementare a aspectelor ce ţin de lipsa unui consens în ceea ce privește granița teritorial-administrativă din interiorul RM, între formațiunea teritorială din est şi restul raioanelor moldovenești.  
    
     Referințe:
1.      Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Academiei, Bucureşti, 1984, pag. 420.
2.      http://unimedia.md/?mod=news&id=40385, 17.11.2011.
3.      Konstituţiia Pridnestrovskoi Moldavskoi Respubliki, Likris, Tiraspol, 2010, pag. 6.
4.      Ibidem, pag. 4.
5.      Ibidem, pag. 3.
7.      Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.101-103/478 din 29.07.2005.
8.      http://unimedia.md/?mod=news&id=41210, 19.11.2011.
9.      http://unimedia.md/?mod=news&id=40120, 20.11.2011.

Postări populare